Dura

deși mă țineam bine, fără să vreau am ieșit, trasă de brațele unui doctor ce ma studiat apoi așa atent precum un pensionar lozul din plic. Am tot țipat de ciudă și m-am tot zbătut de

era o stație de metrou goală de gânduri, plină de așteptare, și îmi dădea fiori acel tunel fără lumină, fără capăt parcă. Și liniștea asta cam sinistră, mai ales că mă aștepam să fie măcar

casa ta abia mai stă într-o proptă. am pus-o eu în partea laterală demult, atunci când am tăiat cireșul, sperând să fac una și pentru tine, să imi ajungă să pun o proptă și băncii și hinții pe

A nins. Și totuși îi la fel ca în fiecare zi, dar azi am ucis curcubeul monocrom cu o piatră ce am aruncat-o în locul acela care odată mi-a mutilat reflexia. Mai sunt păsări. Și totuși nu

există mulțimile reale: politica ce are un punct comun cu religia, această mulțime are un punct comun cu mulțimea ce se plasează în minimul sistemului, aceasta din urmă având și ea un punct comun

aveau dreptate, sunt in criză, criză de ... timp. dar dacă ma gândesc bine, sunt în criza de timp? păi dacă aș fi nemuritoare cu siguranță aș fi în criză de spațiu, dacă aș fi infinită aș fi

Robinetul picură în note, Perdeaua atârnă lumină, tabloul spune: -Pictorul recită un poem într-un cuvânt. cafeaua bolborosește flăcării: -Tavanul își dorește să fie cer iar geamul îi face în

Apar scrieri pe bandă rulantă, Muza pare a fi fost într-o perioadă fertilă Și mă simt frustrată, abstinentă, Am să mă arunc într-un colț plângându-mi de milă. Am să mă duc în atelier cu capul

corbii se rotesc deasupra grădinii, soarele se scufundă în sânge, vântul taie respirația mulțimii ce plânge. haite devorează pămâmtul, muște zboară haotic când mă trezesc buimacă din somnul