Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Debușeu eretic

1 min lectură·
Mediu
un secundar s-a poticnit
în mâlul unui ceas.
am râs și am sărbătorit
stupidul său impas.
prin găurile din podea,
cu bezna în complot,
mi-ai apărut, de undeva,
cu bezna ta cu tot.
erou de paie, c-un chibrit
aprins a suicid,
miroși a roșu de-asfințit,
a beznă și-a carbid.
și mai miroși a dumnezeu,
a smirnă și-a păcat,
mi-e sânul tău mausoleu,
golgotă și regat...
zâmbindu-mi fals, atrofiat,
așa cum din pământ,
rânjește-un demon mutilat
de lancea unui sfânt,
ai sărutat, ai implorat
un ultim vis lucid,
vis de soldat ce-a dezertat,
într-un bordel sordid
pentr-un orgasm banal, debil
și artificial,
pentru un truc de vodevil,
obscur și trivial,
pentru un ultim debușeu
eretic și turbat.
Încă miroși a dumnezeu,
a smirnă și-a păcat...
002104
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
124
Citire
1 min
Versuri
32
Actualizat

Cum sa citezi

Dumitru Buzdugan. “Debușeu eretic.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-buzdugan/poezie/1821918/debuseu-eretic

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.