Dumitriu Florin-Constantin

Am vrut să-nchei cu (românești) dar e mai mult decît atît...m-au \"uns\" pe suflet,mulțumesc că exiști!

Îmbietor ca primăvara,
Ion Diviza reușești,
Să ne aduci în toată țara,
Potop de perle...\"vitejești\"!

Constantin e împărat.
\"I\"-ul ai să vezi tu bine,
Este sceptrul...și-i cărat,
Să dea-n cei fără rușine!

Spasmul e semn de geneză,
Lucru care poate-l știi,
Agonia-i o sinteză,
Nu o joacă de copii...

Visul a creat ideea.
Ce cred eu...nu-i important,
Cîrcotașii și plebeea,
N-au nici marcă,nici talant.

Pune mîna,lucră bine,
Și-ai să vezi în Agonie,
Ape repezi,umbre line,
Ce induc melancolie...

Caută și fi atent,
Într-o mare de iluzii,
Ai găsi de vrei talent,
În mici doze de perfuzii!

Restul se plătește bade,
Cu ani grei de suferință,
Agonia-i în șarade,
De speranțe și credință

Cine spune că înșeală?
Este-un termen perimat...
Mereu,uța, cu tocmeală,
Zic, curat economat...

\"Antrenată\" in genune,
V-amăgiți cu-ngaduință,
Mona cea \"fără de nume\",
Vă tratează cu dorință.

Li s-au sterpezit și dinții:
-Strugurii mereu sunt acrii!
(Cine strigă?...Sunt părinții?)
Ba nu...doar \"Bunicii Sacrii!

Agonia este vastă,
E un colț de univers...
Inspirația-i o castă,
Transpirația-i din mers...

Și ne pare rău,bădie,
Că ai goluri de idei...
Fierbe-n grabă o gulie,
Și...mai pune și ardei!

Și-o să vină Ea...ideea,
(Muza mult prea inspirată)
Agonia este cheia,
Și noi toți îți suntem...Tată!