Poezie

Nimicul singur

1 min lectură·29 aprilie 2008

Mediu

mii de ciori, care vestesc moartea

se află pe turla unei biserici părăsite și goale

eu mă aflu într-însa

și mă simt părăsită

și goală pe dinăuntru ca și ea

golul cu gol se umple

iadul, noi, oamenii îl umplem

iar dacă te simți părăsit, părăsește-te și tu . . .

totul are un nume, nimicul, de asemenea

eu sunt un nimic și mă cheamă cumva

îmi place să ascult croncănitul ciorilor

mă ajuta să fiu, să exist în chinuri,

să-mi schimb privirea într-un om mort

mă rog la Dumnezeu să mă zdrobească,

să ma facă bucățele și apoi să mă reconstruiască

002.525

Dumitrescu Loredana. “Nimicul singur.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitrescu-loredana/poezie/1780726/nimicul-singur

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.