Martori muti, a zilelor trecere
Strabat prin veacuri inaintate
Nu-si da seama nimeni de-a lor pierdere
Prin ganduri deseori uitate.
Au ramas la fel de mii -apuneri
Cum le este menirea:
Sa taca
Cine ești tu să mă judeci pe mine?!
Cine ești tu să-mi spui cei rău au bine?!
Futu-ți gândurile tale \"adânci\"
În care cu zgomot te \"scufunzi\"
Și suferi: că in al lumii transcendent
Tu
Timpul nu a existat,
Doar haos negru-ntunecat.
Și în adâncuri doar o scânteie...
Atât de greu și totuși atâta plăcere
Din ochi de sticlă, vorbe să trăiască
Să se oglindească, să le fie
