Poezie
Dunărea
1 min lectură·
Mediu
Dunărea… profundă, misterioasă.
În același timp aproape, acasă.
Ca să ne-nțelegem, e nevoie
prea puțin de cuvinte
Trebuiau și-acestea. Cândva… înainte.
Ca o pasăre măiastră cântă și cheamă
Sufletu-i, pe cel care să stea, să-nțeleagă
Cântu-i vrăjit: ce simte, ce-așteaptă
Ființa-i mult mai mult decât apă.
Cineva cu gingășie
Trebuie s-o iubească, s-asculte,
să fie
Tăcând, împreună cu ea.
Să-ntrevadă
Din murmurul sufletului, curgând,
povestea întreagă.
… Cuvinte negrăite despre-un dor
ce-a fost, ce-o să fie.
Cuvinte despre-o iubire ce se dăruie,
care știe
Și atunci când uităm că,
dincolo de apă,
O ființă sensibilă tace,
iubește,
așteaptă.
017175
0
ED