Poezie
Cotidian
Monotonie
1 min lectură·
Mediu
Sunt prins intre viață și beton armat
Fără scop,fără chef și fără viață,
Într-o lume-n care totul e uitat
În care totul e pierdut in ceață.
Merg singur pe străziile uitării.
Aștept ca inima să-mi dea un semn,
Să-mi spună de ce să privesc zorii
Într-o lume din fier-beton si lemn.
Merg printr-un ocean de fețe disperate
Ce se grăbesc s-ajungă nicăieri
Îmi fac loc printre idei frustrate
Printre lacrimi,printre vise și dureri
Stau,privesc în jos intr-o prăpastie
Aștept in zadar fundul sa-i zăresc
Văd o lumină,dar e doar o extensie
A ceea ce obișnuiam să iubesc.
002.468
0