Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Banalul unei tomni de toamnă

1 min lectură·
Mediu
Am un vis unguresc,
e-un înveliș de cuvinte
nu le pricep dansul sacadat
dar ele se năpustesc asupră-mi
ca un duș rece peste o minte mahmură
Mijesc un ochi, urmat de-al doilea
mă-ncrunt în fața realității
din camera mea sau a lor
din patul meu care nu e al meu
regăsesc cuvintele pe fotoliu
mai sfioase, mai molatece
sunt trează.
Tăcere
afară ploaia se destrăbălează
aș însoți-o
dar mi-e lene.
Chiuveta zace
în compania selectelor farfurii de porțelan
selecte dar tot curve.
Se zbat unsuroase
și bocesc
pizza de azi-noapte.
Un bol oriental
ca o balerină indecent de goală
îmi însoțește urâtul
își depărtează grațios picioarele
pentru a primi cu voluptate
în Ea, în El
cereale cu lapte.
Ador bolul ăsta
am stat juma'de oră să meditez
înainte să ne luăm
întotdeauna am oscilat între tabieturi și nu știu
iar undeva la mijloc am fugărit timpul.
Aveam o relație specială eu și timpul
mă lăsa să-l cobor aproape pe culmile extazului
iar mai apoi să o șterg.
Îl trăgeam de păr
el mă mușca de sân
dar ieșeam învingători amândoi
călare pe situație.
Ca orice idilă
s-a dus draqu' tot
acu'ne-necăm în pereți
și scriem poezii.
012.402
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
196
Citire
1 min
Versuri
45
Actualizat

Cum sa citezi

Dudas Iulia. “Banalul unei tomni de toamnă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dudas-iulia/poezie/1804597/banalul-unei-tomni-de-toamna

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@anton-sorinaASAnton Sorina
Imi place asocierea asta de cuvinte...Ca stil ma regasesc.Ca trairi trebuie sa mai experimentez..
0