Prima zbatere a pielii
ieri când îți desenam arabescuri în jurul buricului și-ți scriam criptograme alunecând pe coapsele-ți albe m-ai răstignit ca pe-un Isus ce-a uitat să moară cambrată pe cearceafuri căzânde
DIDudas IuliaRătăcirea Psychei
se făcea că eram într-un tren în delir nu știu de unde și încotro scufund un tunel nesfârșit sau poate tuneluri cadre alb-negru în lumina zgârcită de tarkovski și rece ca iarna rusească ochii
DIDudas IuliaTu mă golești, mă umpli
Gândesc prea mult sau poate prea puțin seduc extreme, frâng nuanțe de eram pânză stingeam albul în negru de mă numeam Isis mușcam sau lingeam sunt femeie. Îmi port trecutul lipit de
DIDudas IuliaBanalul unei tomni de toamnă
Am un vis unguresc, e-un înveliș de cuvinte nu le pricep dansul sacadat dar ele se năpustesc asupră-mi ca un duș rece peste o minte mahmură Mijesc un ochi, urmat de-al doilea mă-ncrunt în
DIDudas IuliaBordel
străin metalic negru subconștient tălpi goale dezmierdând durere era apă-n juru-i și foc o Ea dezlănțuită și-un El mereu absent un rău bătrân de piele adânc aprinde stinge
DIDudas Iulia