DRG

Realist, suprarealist, irealist, ce mai conteaza?!??!...
Balcanii le contzin pe toate intr-un ingredientaj in care nu mai conteaza decit aromele, largo sensu, scapatate din distilerii.
Indiciile lasate de Arhonte pe parcursul textului parca parca ne revigoreaza simtzurile suficient de intens pentru a cere mai mult si asta e pina la urma esentzial....

De remarcat in versurile tale e condensarea de simboluri , apanaj al creatorilor fulgurantzi si dispusi la riscuri....
De altfel, parcurgind textele tale, nu pot decit a-mi declara admiratzia fata de reusita unui atare demers...dintre toate logodnele, cred ca cea a cuvintului cu ideea, a rostirii directe cu inefabilul, iti este cea mai apropiata si nimerita...

.....genuina portretizarea visului in postura unui idiot cu pedanterie...totusi, ultimele doua versuri si-au stirbit din forta prin prezentza \"telefonului\", caci anumite inimi sint absolut impenetrabile la conditionari tehnocratice..heh...in orice caz, telefonul poate fi si el lemn de cruce...

...desi stiind ca noaptea zamisleste mici si infame progenituri hohotitoare, dintre care pe citeva le si luam drept bizare spiridushenii calauzitoare, nu pot intzelege exact ce fapturi s-au incilcit pe marginea paharului tau cu pelin...de-au oferit ivirii aceasta mica \"margica\"....a carei slova ...parca parca....inca-mi miroase a nou nascut.....nu ramine decit sa ma scufund si mai profund,(sa fie in \"abisul\"..sertarelor..?!?!?) caci, iata imbierea:\"sa nu mai vrea nicicind sa moara\"..........tot ce mai pot adauga e sa dai un semn \"fapturilor\" acelea care puiesc asha frumos:am si eu un leagan..:)))

dupa veacuri de foitza
si de vin sorbit de zor
Eva si-a luat o fustitza
ca sa bem...incetishor...

Prima strofa, cu (multa) bunavointa, sa spunem ca merge.La a doua as sincroniza temporizarea verbelor, de pilda \"Lumina-n par patrunsa/o las acum sa strige/intoarsa catre foc/mi-e viata toata-n joc..\"(incercind sa pastrez intocmai termenii tai si sensurile, dar parca mai putin lezant pentru urechi si..limba..). Ceva redesteptari din \"zgura\" textului parca parca imi ofera ultimul distih:\"Vroiam lumina, cind m-am trezit sub pamint\".Prozaic, dar cu potential scormonitor...

Text spiralat, al carui centru nu-l poti identifica decit prin insasi aspiratia regasirii lui...demers dificil, fracturat, potrivit intrutotul titlului si acelui respir de iubire \" ce nu trebuie sa spuna nimic\"..........

Diana, dupa lectia invatata de la Wilde citire, cum ca ucide ceea ce iubeste, demnitatea nebunului intelept a gasit de cuviinta sa se transfere la \"demnitatea prostiei dementului\", la fascinatia auto-distrugerii........revers al aceleasi medalii. Sa nu uitam ca orice dezabuzat merita una iar restul depinde de ...cum o poarta....:)

Pornind, inconstient de cutezator, de la sugestia rimbaldiana a hetero-fiintarii, spre a ajunge in final la nuantarea unei precaritati fundamentale, acea fatidica virtute a nesabuintei noastre de a gindi si a simti, ai reusit sa exprimi remarcabil distilarile aventurii existentiale.
Cheia acestui poem o vad in repetatul distih \"sau la un pariu cu Dumnezeu/ca tu existi\", inversare a celebrei butade pascaliene, condensind in opinia mea intreaga rasfirare de idei pe care textul o acopera...