Mi-e sete și o voce groasă
Îmi spune : Stai nu te mișca!
Îngheț în ființa-mi și îmi curg șiroaie
Sudorile ce îmi sfidează setea
Dar vocea stă cutezatoare
În virful unui jilț,
Și crapă în
Adorm ușor și-un cuget mă alină
În noapte, trecător, pășesc
Și-i iarăși zi , lumină
Dar somnu-i gros
Și eu nu mă trezesc
Și-adânc în vis alerg grăbit
Să prind și eu un loc în loja
Azi mi se
O scânteie s-a produs
Și a apărut verbul a exista.
Ușor timid se-nfiripa un scâncet
Un semn de întrebare
Răspunsul a fost da
Și astfel s-a născut și steaua mea.
Ceramică spartă
Câțiva nori pe cer.
Uitată undeva într-un ungher
Stătea culcată ultima serată
Așternută pe-o pânză
Privea cu ochi plini de uimire
Cum trece timpul
Și oamenii uită de a ei
Eclipsă totală și plouă
Orologii imense topesc un moment
Și cerul se umple de-un negru ciment
Doar visătorii mai cugetă-n noapte
La uitatele șoapte
Un suflet ce-aleargă pe ape
Se duce năucit
Afară plouă
Și pe fereastra inimii mele
Dansează două umbrele
Sunt fericite ca plouă
Și-un fulger le luminează
Și-apoi aleargă nebun
Pe cerul boltit al camerei mele
Se aude un tun ce cheamă
O floare se-ntunecă-n noapte
Și eu mă supun neîncetat
Visului dulce amar
Ce curge-n perete cu urme de var
Adâncul pustiu iese la mal
Și puntea de ape
Aduce un dar
E luna măreață
Marinarilor
DV