Poezie
Serată
tatălui meu
1 min lectură·
Mediu
Afară plouă
Și pe fereastra inimii mele
Dansează două umbrele
Sunt fericite ca plouă
Și-un fulger le luminează
Și-apoi aleargă nebun
Pe cerul boltit al camerei mele
Se aude un tun ce cheamă la luptă
Toți stropii de apă din univers
Și totuși ceru-i senin și plouă cu stele
Din arcă coboară o apă adâncă
Și toți stropii aleargă spre o stâncă
Și apa vine, vine, să-i ajungă
Și noaptea e lungă.
Luna, martor tăcut al vieților mele
Alungă tenebra din ungherul camerei mele
Și umbre dansează mut pe perdea,
Mă cheamă la liră sa cânt
Să fiu poetul cel dintâi pe Pamânt.
001592
0