Triptic amoros si politic

Triptic amoros și politic ACTUL I Discovery Channel Sulina Atmosferă tensionată. Nu-i croazieră de plăcere. Ci diplomatică, externă, bilaterală. Unde-a dat greș Þapul se duce Bazelul ca un ceas elvețian, dând din cap să... repare. Se duce cu iahtul la capătul țării. Sau al lumii civilizate. Unde-i place să se întâlnească, la tejghea, cu rechinii de jurnaliști. Sau poate cu vreo pisică de mare, c-o torpilă mare. Iată dialogul înregistrat de spionii albatroși veniți din Galapagos: Intervievantul Antenei 1: Dom’ președinte, de ce vă aflați în miezul iernii, acum în 2009 pe canalul Sulina într-un iaht așa de scump? Președintele: Am auzit că ni se dă înapoi Insula Șerpilor. Trebuie să omor odată răul, veninul atâtor șerpi care mă sapă în țara asta. Intervievantul Realitatea TV: În perioada actuală de recesiune economică vă duceți la safariuri de șerpi în plină iarnă. Interesantă agendă mai aveți. O veți lua pe șenalul navigabil românesc sau ucrainian? Dar ce vă veți face, că deja s-au vândut și lui Patriciu și unei companii canadiene gazele din vraja mării celor 80% de platformă continentală. Pe unde veți naviga? Președintele: Hă, hă, hă! Felis navidad!... Ce știți voi. Dacă și ucrainienii îngheață acum de frica noastră... Eu mă duc pe Leuké să cinstesc niște Stalinskaia cu șerpii noștri milenari... Hă, hă, hă, doar așa, ca să se-ntoarcă în mormânt Elțân! Intervievantul de la I-for-you (Euforia TV): Noi am auzit altceva, că vă interesează direct zăcămin... Președintele: Băi, tivi-ule nevăzut de nimeni, treci în spate, nu vezi că ești deja euforic?! Pro TV era mai înainte. Poftiți, domnișoară. Ce vă interesează? Intervievanta Pro TV: Stimați spectatori, îl întreb acum pe mult iubitul meu președinte... Președintele: Ah, blondo, tu ești, Eleno? Ce deghizare sub acoperire! Curat, ca-n Olanda... Hă, hă, hă... Intervievanta Pro TV (însăși Elena): Þine-ți mâna pe cârmă, golanule! Mă scuzați, suntem în direct. Dar de ce mă strângeți tare?! Vă simțiți aici, la bordul iahtului prezidențial ,într-un nou birou oval? Președintele: (în sinea sa) Auzi, ea să mă șantazeze... (tare) Întrerupeți filmarea, afară cu toții din cabina mea! Intervievanta Pro TV: De ce faceți atâta risipă cu zăpadă prin nordul țării? De plimbări cu sănii, pe unde n-a nins, îi arde țării ?! Nici Elena Ceaușescu nu a avut parte de așa risipă diamantină! Președintele (în forul său interior inexistent): Păstrează-ți amintirile fericite din viață pentru alte ocazii, duduie! (Vorbind tare) Nu știu ce, sau pe cine urmăriți, dar eu zic așa : vă invit la vară pe iaht să dansăm, ieșind la Marea Neagră. Am fost anunțat de armata mea de informații secrete că tangajul este acum foarte periculos. S-au închis toate porturile pe Dunăre și pe mare. Toți : Mințiți de îngheață apele. Intervievanta Pro TV : Fiindcă tot suntem după sărbătorirea creării noului guvern, haideți să facem show, d-le preș’, imitând-o pe Irina Loghin (se descheie la nasturi, urcă pe puntea de comandă și cântă cu glasul ei de mezzosoprană) : Barca pe plauri plutește ușor Preșul se-neacă de dorul meu Lopătarul cel Mic mă răsfață Nimeni nu o să-mi stea în față Superbă îmi plătesc datorii Din stațiuni strâng ce-oi dori Lunecă țara deja-n recesiune Noi vom trage gaze pe punte Mircică Badița (de la Antena 3): Hai d-le Bazel, eu zic așa: chiar dacă anul ăsta o s-o sfeclesc de la CNA (“Pe toți ne va lua dracu’; o să trecem mânuță cu mânuță acest timp...”), tot recit ceva, dedicat d-stră: Mătrăguni și năpârci Năpârca printre mătrăguni descânta-n ocheade-un arici vrând să dea și ea înțepături cum taie pe la gât un brici Văzuse ea odată sălămândre trecând prin jarul unei stâne și se urcă mai sus ca șerpii pentru botezul aerian reptil Iar când sări din ram pe cerb cu-n colț ciupind ea lata ceafă spera că acum gata-l otrăvește dar coarne iuți o sfârtecară Morala: Din mătrăguni ies ritualuri nu și din năpârci balauri Dan Trăncănescu (de la 0tv): Hai să vă zic și eu una căcăcioasă rău, dar hibernală (în sine – Mă uit prin jur văd că nu-s ca Tolea bodyguarzii ăștia prezidențiali. Ah, m-am păcălit, sunt și ei niște sfrijiți de reporteri. Păcat că n-o să mă mai ia nimeni în brațe...): Ochii forțat închiși Îmi iau în cap și lumea asta și cealaltă lumea morții de când nu pot închide ochii Luminile ofertate scump sticlesc în carne muced doar datoriile ce ni se… strâng Îndobitocit reclam cât valorez ca speaker slab PIERDEREA mea din… ham face trap trap trap la urmă crap Sunt cal de bătaie vieții ce-o scutur toată de pe mine Trag vâsle la galerele Căpiatului Traian Nu-i vin de hac nici racheții sau pirații feroviari ce-i duc fierul nostru vechi ca să scufunde-n flotări după flotări și rada portului constănțean Ai colonizat prost țara dacă ne-aduci corupții bace Traian iar cearta ta cu vărul Tări e un spriț față de focul tare al nemulțumirii potențate în cazanul popular reautorizat Viitorul e măcel în care ochii treji forțat ni s-or închide cu fierul înroșit Intervievanta Pro TV (ominiprezentă unde-i vor piepții ei): Hai, d-le preș, că-mi ești simpatic și deja te văd mai mare cu chipiul tău de ofițer... Hai să-ți ghicesc cine ești tu: Înger de zăpadă Un uriaș om de zăpadă fu construit prin Inel II… Lângă Academia de Marină saluta Tomisul cu-n măturoi. - Iată, iarăși o operă a iernii! - Dar ce, va sta o zi și-o noapte ? - N-o fi fost parașutat de ruși ca să ne-amintim morcovul cel roșu înfipt aici de Moș Gerilă Ceaușescu, marele colhoznic al Dobrogei ?! NU, ARE DEJA IDENTITATE : e îngerul local ce ne-a încălcat hotarul. Înalt de patru metri, vede marea. Beteala-i de la nasturi, pusă strâmb, cam indispune iar chelia sa-i acoperită de-un chipiu al cârmaciului de vase fost ofițer sub acoperire; Tăciunii lui din cap – doi ochi se-aprind pe rând intermitent când îi trec faruri de vehicul, de-ai zice că după unul verde se-aprinde imediat cel roșu, semnalizând ca-n Portul Tomis de la înălțimea unui mic far. Apoi, Moș-înger face fițe… Îi cade-n vânt o mână-băț, se pișă ziua pe trotuar, nasul și-l smiorcăie de-i cade, din nasturi rănile-i apar negre pe alb și-anunță acum… ciuma lui Caragea ! Președintele: Te destitui imediat din funcție. Ia de-aici câteva zeci de mii de euro și pleacă odată pe Coasta de Azur să te întâlnești cu mafioții! ACTUL AL II-LEA Testamentul hoției A fost odată o vreme când toate erau precum sunt și azi. Vor fi rareori tocmai pe dos: demult, de te duceai la o stână, găseai pe Lup baci, c-o labă tunzând lâna de pe oi, iar la muls folosind alt lăboi. La case de gospodari, coțetară grijea păsările cumătra lor, Vulpea, iar Șoarecele, boc-boc, era dresor... de mâțe; în ciudă le lega la bot să nu miaune, ci să dea din mustăți, sticlindu-le ochii la pui, pești prin piețe. La curtea unui falnic palat încă domnea primul Zmeu Împărat, având în suită miniștri dibaci, care mai de care sluți, ca niște pirați – parcă n-ar fi fost din lume veniți, ci din ocean, cu aripi și fălci de rechini. Toate mergeau ca pe strune într-a zmeilor legiune... Numai că Zmeu Întâi, ăl bătrân – deși în jaf era încă verde, păgân – avu poftă să moară, să vadă cum e să plece hoțește pe cealaltă lume. Voia, evadând puțin, până-n cer, să capete-acolo bun minister, apoi să colonizeze raiul cu zmei – pe comete, meteori să-i pună străjeri. Dar nu primi nicio viză de dincolo, ci-ntr-un cazan auzi că-l vor jos. Agonizând mâhnit foarte, amantei sale, pe limbă de moarte-i spuse Zmeu Întâiul, abia șoptit, cam naiv hatârul: - N-o să lăsăm pe tron urmași de mi-e dat pământu’ să-ngraș! Sfătuit de amantă că-n pace murea dacă la domnie urmaș lăsa-n ultim ceas, Zmeu Întâiul la tron, iată-l, mai sare oprind complotul laș pus la cale de ginerică mare, zis și Pustiu-Zmeu. Ca un șarpe se-ncolăcea pe el mereu. Mai de voie, de nevoie-atunci îl încremeni pe nerodul de Pustiu și-l preferă la tron pe-un vitrag fiu, pe prâslea lui, pe Zmeu Chefliu – tot promitea c-ar fi ginere iute. Îi snopea pe frați când golea o bute. Zmeu Întâi pe cap abia că-i puse o coroană, că îl duse sus, pe-un munte: - Te îmbrac, striga el, Zmeu Chefliu, în hlamida mea împărătească de un roșu cum îi vinul sângeriu – la crimă mâna să-ți pornească! - Ura! - Îți dau să ții sceptru: pe-al tău frate, care vru, mișelul, tronul să ni-l prade, pe Pustiu, fost zmeu, cu chip de șarpe, înlemnească-se de-acum în pace! Spadă, armură, pavăză să iei scorpii, vârcolaci, lei paralei... - Ura! - Înainte de-a muri, să-ți fac diată cum să cârmuiești, mă’ tată: Om cinstit de vezi în drum îl faci rob ori îl sugrumi; pe cei răi, hapsâni, de-ți jură, ia-i la masă-n bătătură. Dar nu-i lepăda și pe confrați, sfătuiește-te cu ei ce să furați; ține-i bine-n frâu pe zmeii veri, dă-le din jaf averi și nu poveri! Ca în veci să nu mai sărăcească și la alți tirani să nu slujească... Apoi, închizând de tot ochii, nemaisuflându-i foc gura, Zmeu Întâiul dădu ortu’ popii... De bocete mai că se umplu Curtea: moroii, vrăjitorii, toți balaurii pe rug îl pun de-i ard și laurii. Fost-a și amanta zmeoaică arsă, că nu suferea să vadă nicidecum plecând zmeul într-o țară caldă – în exotic tărâm cu pucioasă și fum... Ochii zmeilor părinți s-or fi stins, dar din cenușa lor învie azi Phoenix, care-n inimă la cel hain se cuibărește de-l învață să zboare/ prade ca un erete. ACTUL AL TREILEA Phaeton și Glia nebună Într-o zi se deschideau zările. Partea de adevăr nu ne spune ce se mai întâmpla. Pare-mi-se greul nu se ivea, întârzia-n lume, pe când se șlefuiau vechi tăblițe. Fără de legi, din lemn, cu rune. Faptul zilei era neclar. Și totuși ziua rămânea spre contemplare. Ca și nopțile albe de la poluri – fie ele cât de lungi, înghețate. Iar distingerea celor răi de cei buni nu era prioritatea razelor de soare. Pe lângă drum, calești sau caravane nu-și prea urneau roțile din șanț – prinții cumpărau zânelor aurore... boreale, negustorii le luau zălog... caii din ham! Surzii fredonau arii, de dansau agale șchiopii scoțând piciorul lipsă din crac. Ce treabă aveau?! Decât să se bucure... Și cât de tare-apreciau un spectacol: de-a provoca explozia iluziei pure, împușcând ades alegoria-n zbor, schimbându-și porecle în renume de eroi neimpuși de niciun canon. Tăcerea, buna ținută n-aveau suport: muții își împleteau voci de tenori râzând de grași că schimb-al lor port, fără s-ajusteze nimic, cu cel de slăbănogi. Un gest pare de-ajuns, simulează tot, ca nuntirea de cugete pe frunți mici cu nori. S-a nimerit, s-a prizărit dintre eroi un fecior voinic, la-nceput nătăfleț. El nu dobora scorpii c-un par greoi. Ci își păstra orgoliul în tolba cu săgeți. N-avea arc, dar țintea drept în ochi. La operații de zmei – felcer îndrăzneț. Cu îndoiala, dând apoi contraatac, putea dovedi și pune pe jar un ciclop. N-avea pumnal, căci vorbea calculat dezlegând necunoscute în zbor. Silfii misterioși îi jurau curat c-au fost înțepați cu tâlc, fără garou. Pe-atunci nu răsuna plâns lărmuitor. Sacrul tărâm nu se putea furișa nici chiar în privirile magilor. Doar în două luni se perinda tot anul, din mai până-n prior și-napoi. Vremea rea căzuse talaș la rindea. Povestea cineva că de sus soarele îi privea pe oameni aproape magnetic. Niciun nor nu-și umfla foalele ca să-i acopere crugul plin, atletic ce lumina unele terestre fațete – Glia nebună ce-și muta locul proteic. Voinicul nostru nu era nici el un zeu neînfricat. Pus de cart, de-atâtea isprăvi, dormea la apel. Că apoi și solda nu i se pusese pe card, căci își uitase pușca-n rastel, de i-a frânt Ghionoaiei ghiara flecar. Se-ntâlni cu decedata Babă Dochie, care se strangulase de-atâtea cojoace, fiind acuzată că-n a iernii robie voia s-o poftească pe Glie să joace... Ea îi arătă voinicului fără glorie efectul îniernării cum se coace: - Dacă ai numai puțină smerenie și cauți cu privirea drept spre pământ, când îți vin năluciri, măi băiete, vei reuși să-nvelești la loc, curând, stările de spirit ce urlă frenetice și vei însănătoși al lumii plămân! Vei găsi în dimineți, nu în stele, pitulat în minte-ți tăișul rece – împlântă-l în zare până-n plăsele, lăsând reculul să se-amortizeze, Glia să devină bună, viața aieve’, noroiul să dea la soare migrene... Voinicul s-a izolat meditând la ce se-ntâmplase. Mai grav ca nicicând, distingea riscul planului în gând. Căci se făcea al vrăjii opozant. Dar tot voia să descopere, în adânc, o grilă de valori și-un câte-un slogan: - Iubire! Prin ea lumea văd, recunosc cât de trântor sunt. În van se-agită toți pe care-i înțep c-un ac prost... - Mai bine mă ceruiesc în stupină. Așa voi căpăta luciu, motor de-avion. În zbor o să rotesc a roții solară aripă. - N-o să mă învinuiesc, la un greș, că alunec de pe-a soarelui spiță... Căci mă voi strădui să proiectez săgeata iubirii în el, dând pe orbită Pământul, Glia ce-i va fi titirez astrului, care n-o să-l mai prindă! Eu, cel mai prost dintre vizitii, o să-i pun osia-ntre două roți cum voi ști. Unde-l va mai purta atunci a sa “minte”?! Înspre magma Gliei cea fierbinte – din buricul pământului, până-n pânza soarelui! - Lui Phaeton, zboru-i este foc viu, iar viața numai purgatoriu... Soarele fu descentrat, clintit de voinic. Fu silit să lase lumea nu sub o lună, ci sub douăsprezece – un an după ornic, făcând din veacuri Lunii cunună : la-nceput, anul se târăște agonic, apoi, pe la mijloc, parcă-i la nuntă. Fiii voinicului revăd timpuri apuse. Necazul era mare, tot nimeni nu-l oprea. Nisip saharian scrâșneau între buze cetele de centauri ce-au invadat calea, ca să fie ei interpreți între fiare și lume… Se (va mai) macula a pământului dușumea ! Nu prinți galanți, nici comercianți, ci mulți sărmani, vrând fericire, fuseseră jecmăniți de ultimii sfanți de către vameși hoți, de fitecine, vrând, chipurile, să fie luați drept garanți nobilului dezinteres – de fapt, păcălire. Viața complicată de azi are sens ?! Da, fiindcă lumea are un rost. Ce-ar fi în viața lumii mai intens dacă nu adevărul și-amorul tinerilor! Ei nu se gândesc, ce-i drept, prea des la fericirea altora, decât printr-a lor.