Poezie
Anotimpurile iubirii
1 min lectură·
Mediu
Năucită în starea albă
Căuta prin frigul greu
Lumina unui foc plăpând
Apusă liră de Orfeu.
Fulgi pufoși, dar reci ca moartea
Se roteau sub luna plină
Ca un strigăt de lapon
Mușcat de somnul ce o să vină.
Ochii ei de gheață albastră
Lăcrimau în țurțuri triști
Tânjind de dorul altor ochi
Ce ar muri ca să exiști.
Strângea în brațe trupul lui
Plângând pe o pajiște de gheață
Întrebând naivă iarna
De ce e mort, și nu e în viață.
Palidă apare Doamna
Un răspuns șoptindu-i rece:
- El e mort ca rândunica
Ce uită toamna să mai plece.
Atașată de un cuib
Și de un fierbinte soare
Uită că o să vină iarna
Și ca ar trebui să zboare.
Iubitul tău cu ochii stinși
Răpus e de a sa iubire.
De ar fi plecat vreodată
Ar fi rămas cu o amintire.
Dar el te-a ales pe tine
Cunoscând că o să moară,
Deci nu-l mai plânge în zadar,
Va veni o altă vară.
001446
0