Poezie
Cosmos
1 min lectură·
Mediu
Zaci uitat în întuneric și tot ce poți e să visezi
La libertate și iubire, departe de celula ta;
Dintre lanțuri și cătușe ai vrea să te eliberezi,
Să fugi nestingherit prin lume, bucurându-te de ea.
Ești prizonier plutind prin Cosmos pe o planetă oarecare
Gravitând printre concepte și condiții sociale.
Cu toți atrași de idealuri, plutim orbește către Soare
Stăpâniți de axiome și de legi universale.
Minuscule ființe pe o minusculă orbită
Ne-nvârtim de mii de ani pe o singură circumferință
Fără a ști nici în prezent de cine a fost stabilită,
Cine suntem și unde mergem purificați prin suferință.
Conștienți fiind de faptul că într-o zi ne vom lua zborul
Către alte galaxii, prin Cosmosul nemărginit,
Surâzând sperăm într-una și gândim la viitorul
Când ne vom afla departe, dincolo de infinit…
Însă viitoru-acesta e mai aproape ca oricând.
Poate azi, poate chiar mâine toți o să murim vreodat
Și transformându-ne în duhuri ne vom trezi cu toți zburând
Ușori și liberi printre stele, spre infinitul mult visat.
Paradoxal, vom deveni spre veșnicie reci suflete nemuritoare
Doar dacă trupurile noastre calde muri-vor pe acest pământ;
Aburi himerici, veșnice duhuri gânditoare
Ce comunică-între ele fără a scoate un cuvânt.
001636
0