Mărturisire

Îți spun că avem în comun o camera de un metru patrat. Pe peretele din stânga am pus gândurile mele atârnate în cui, pe cel din dreapta speranțele ei așezate pe niște rafturi prăfuite, iar la fereastră am pus la uscat portretele doriene ale copilăriei mele. Când plouă, fac focul într-o coajă de nucă și bem ceai de iasomie târzie pe care am cules-o toamna trecută. Toamna e doamna învățătoare, dar îi spunem așa pentru că așa ne place nouă. Ieșim la fereastră și strigăm: \"Mami, mami, a trecut Toamna!\". Și doamna trece zâmbind întocmai ploii calde din palmele ei. Niciodată n-am iubit-o mai mult - îți spuneam - așezînd în rastel, plăcile de vinil în coperți de hârtie, cu anotimpurile Cezarei Evora. Te-am urât la început pentru lecția de etică, deontologie și de moralitate britanică pe care mi-ai aplicat-o crud și fără remușcări, la începutul aventurii mele în camera de un metru pătrat. Dar n-o mai fac. Îmi ești simpatic chiar. N-aș fi descoperit altfel bucuria focului într-o coajă de nucă, arzînd tablourile tale blestemate și nici gustul amărui al ceaiului de iasomie.