Dragos Moldovan

Probabil ca vorbim despre aceleasi lucruri - e adevarat ca felul asta de a comunica viciaza mult continutul
A accepta un anumit lucru .... poate fi ceva spontan dar este mult mai bine sa fie rodul unei stiinte. Diferenta (poate) dintre supravietuire (ca rezultat al instinctelor de autoconservare) si vietuire - ca inalta forma de expresie a unei optiuni.
Uitarea - mecanism psihic insuficient explicat si uitarea - iertare. Acceptarea - instinct de autoconservare si acceptarea - optiune a unui fel de a fi constient asumat. La fel, memoria - instrument util, esential, al succesului la un examen si memoria - inalta poezie ca in mult fericitul tau caz.
Dialogul cu tine este o placere Marina si sper ca odata el sa aiba forta de a trece dincolo de canoanele si raceala monitorului.
A fi viu - dumneavoastra si a fi viu - poeziavoastra

Ar fi pacat sa incerci sa treci cu vederea ceva din viata ta. La fel cum ar fi pacat - ingrozitor ? - sa nu ai amintiri care sa doara. Cu siguranta este groaznic sa nu poti iubi amintirile care te fac sa suferi. Si atunci memoria devine o inima a creierului de care trebuie sa ai grija.

Absolut remarcabil Marina ! Efectul poeziei tale creeaza asupra mea un efect contradictoriu : pe de-o parte imi motiveaza retinerea de a ma afisa pe de alta ma obliga la o reverenta .
\"Memoria imediata\" .... m-ai facut sa-mi aduc aminte de multe lucruri, sa simt asa cum simteam candva. Multumesc. Daca te-as cunoaste probabil ca timpul ar capata o alta cadenta. Simpla perspectiva a lucrului asta te face pe tine vie si pe mine mai curajos in fata fragilitatii frumosului abia nascut.

Mi se pare absurd ca un artist sa se apropie in felul acesta de biserica,inteleasa ca fiind casa lui Dumnezeu. Pentru ca indiferent de statutul arhitectilor sai, asta devine, pina la urma, orice biserica. Ca va fi mare, ca va fi mica, nu stiu, ca va rupe niste copaci, ca o sa strice iarba, ca o sa faca praf si zgomot, astea sunt judecati de administrator de bloc nu de artist. Adica nu-mi imaginez cum cineva care are ca materie prima de lucru spiritul poate sa dimensioneze, sa calculeze, lucrul acesta.
As vrea sa se inteleaga faptul ca vorbesc de la distanta de respect necesara fata de un om pe care nu il cunosc, ca nu sunt un habotnic, dar si ca respectul meu netarmurit pentru creatorii de arta provine din aceea ca am convingerea ca inspiratia este cu totul altceva decit imaginatia. Imi marturisesc neputinta de a parametriza o catedrala in dimensiunile si costurile unei parcari sau a unui super-market, care ,probabil, nu ar fi starnit atatea controverse si nu ar fi irosit talentul unui artist, sper, remarcabil.
In final as vrea -si ca umila dedicatie acestei expozitii - sa invoc memoria lui Kant care dupa o viata mistuita de intrebari, in Critica Ratiunii Pure si-a pus una dintre ultimele intrebari : Cum se poate, cerul instelat deasupra mea si legea morala in mine?