cu o doză de înţelepciune
toamna umple cu arome
respiraţia
anotimpului
e timpul nuntirilor
spunea demult
bunica
la intrarea
în anotimpul
bogat
avem tot timpul
la peste treizeci şi ...
grade celsius
cu un surâs
molatic
încui timpul
în cuvinte
pline de iubire
şi mă rog
pentru o ploaie
blândă
peste pământul
dătător
prin crăpăturile gândului
vorbele nu mai sunt
decât niște frunze
îngălbenite de vreme
e toamnă
și iar inventăm
refugii unde să mai putem
respira
tandru
fără
poate puțin copilăroasă
îmi încâlcesc
gândurile
în buzunarele inimii
în care sângele
circulă una
într-una
resemnate
cad frunzele
ruginii
fluturate de vânt
pe
îngăduitori ochii mei
pironiți în orbite
sunt incapabili
să perceapă
infernul
ca o negură
peste pleoapa
molcomă
a pământului
spulberat de vânt
îngroapă totul
în ploi și-n
deslușesc
în cântecul nopții
sunetul
sinistru
al bufniței
cu sufletul omenos
ridic din umeri
a neputință
și-mi trec
prin minte
tot felul de lucruri
ciudate
bunăoară
gândul
că aș
cădelnița sfârșitului de vară
trăgând aer în piept
cu o boare răcoroasă
dezmiardă
diminețile
amirosind
a fruct pârguit
glasul tău
foșnește
în preajma lucrurilor
sub pâlcuri de raze
purtăm în ochi
lumina
izvoarelor cristaline
cu dragoste
am cuprins
infinitul în inimi
arzând
ca o flacără vie
arșița verii
dezmiardă
o risipă de splendoare
e verdele
câmpului
cu cântecul vieții
răstignit
în cuibarul inimii
pe uliți de soare
prin colbul fierbinte
desculț
gândul meu
atinge
după atâtea zile fierbinți
prin venele mele albastre
sângele și-a luat câmpii
așteptând ploaia
fără să cer
nimănui socoteală
mi-am potolit bătăile inimii
într-o tăcere
curajul nostru
atât de pământesc
de a fi
așa cum ne știm
niște îngeri
plini de emoție ascultând
un șirag de neliniști
murmurul sufletului
cu o dragoste nemăsurată
n-am ținut niciodată
un jurnal
dar mi-am adunat
toate gândurile
în sufletul acesta încărunțit
sub troienirile vieții
tot mai tare
mă îneacă o spaimă
și tot mai tare simt
cruzimea
lumina își schimbă unghiul
încet în umbra
unei ferestre
îmi omor timpul
cu povestea
desprinsă din miezul nucilor
coapte fără grabă
într-un vârtej de raze
ruginii curajos
cu un