dragos lucica

cu o doză de înţelepciune toamna umple cu arome respiraţia anotimpului e timpul nuntirilor spunea demult bunica la intrarea în anotimpul bogat avem tot timpul

în unduire drumul meu a rămas acelaşi fidel visului celui dintâi citesc ascultând ritualul straniu al vântului un roi de gânduri îmi flutură pe la

la peste treizeci şi ... grade celsius cu un surâs molatic încui timpul în cuvinte pline de iubire şi mă rog pentru o ploaie blândă peste pământul dătător

prin crăpăturile gândului vorbele nu mai sunt decât niște frunze îngălbenite de vreme e toamnă și iar inventăm refugii unde să mai putem respira tandru fără

poate puțin copilăroasă îmi încâlcesc gândurile în buzunarele inimii în care sângele circulă una într-una resemnate cad frunzele ruginii fluturate de vânt pe

îngăduitori ochii mei pironiți în orbite sunt incapabili să perceapă infernul ca o negură peste pleoapa molcomă a pământului spulberat de vânt îngroapă totul în ploi și-n

în viața noastră mereu lipsește câte ceva un semn de întrebare un răspuns dincolo de toate neliniștile ce se perindă prin inimă asemeni ticăitului

deslușesc în cântecul nopții sunetul sinistru al bufniței cu sufletul omenos ridic din umeri a neputință și-mi trec prin minte tot felul de lucruri ciudate bunăoară gândul că aș

cădelnița sfârșitului de vară trăgând aer în piept cu o boare răcoroasă dezmiardă diminețile amirosind a fruct pârguit glasul tău foșnește în preajma lucrurilor

cu mânecile suflecate îmi potrivesc mersul prin viață ca o alternanță a banalului dincolo de barierele existenței în derizoria noastră

sub pâlcuri de raze purtăm în ochi lumina izvoarelor cristaline cu dragoste am cuprins infinitul în inimi arzând ca o flacără vie arșița verii dezmiardă

limbajul meu un firicel de viață cu solemnitate nu este unul sofisticat este chiar o formă de uimire a tot ceea ce suntem a tot ceea ce sunt.

o risipă de splendoare e verdele câmpului cu cântecul vieții răstignit în cuibarul inimii pe uliți de soare prin colbul fierbinte desculț gândul meu atinge

în anotimpuri aproape identice ne scăldăm clipele zi după zi mintea îmi meșterește cu pricepere visurile cu gândul la bucata asta de lume

dimineața poleită cu soare răsuflă ușurată iile verii mirifice fredonând simfonii printre genele zilei întredeschise plimbă lumina boabe de aur peste obrajii

mă învăluie o bucurie simplă într-o mare de liniște desculță prin ierburi în propria poveste rătăcind îmi imaginez cum după ani și ani sfioși cu

după atâtea zile fierbinți prin venele mele albastre sângele și-a luat câmpii așteptând ploaia fără să cer nimănui socoteală mi-am potolit bătăile inimii într-o tăcere

curajul nostru atât de pământesc de a fi așa cum ne știm niște îngeri plini de emoție ascultând un șirag de neliniști murmurul sufletului cu o dragoste nemăsurată

n-am ținut niciodată un jurnal dar mi-am adunat toate gândurile în sufletul acesta încărunțit sub troienirile vieții tot mai tare mă îneacă o spaimă și tot mai tare simt cruzimea

lumina își schimbă unghiul încet în umbra unei ferestre îmi omor timpul cu povestea desprinsă din miezul nucilor coapte fără grabă într-un vârtej de raze ruginii curajos cu un