Poezie
Luna mândră
2 min lectură·
Mediu
În seara aceasta, luna s-a ridicat pe cer mai rotundă
și mai strălucitoare ca niciodată.
S-a ridicat încet, rostogolindu-se în ochii mei mari, uimiți,
care nu se mai săturau să o tot privească.
S-a ridicat încet, fără nici o urmă de modestie, mai frumoasă și mai stălucitoare
decât s-ar fi așteptat stelele.
S-a ridicat încet, desprinzându-se dintre dealuri
și făcându-și loc printre norii care se învârteau în jurul ei.
Atât de frumoasă era: se rostogolea în ochii mei.
Nu-mi amintesc să fi fost luna mai rotundă vreodată și nici cerul nu-și amintește, se pare:
prea a rămas nemișcat.
Privește,
cerule,
luna se ridică mai galbenă și mai frumoasă decât în toate nopțile,
bucură-te!
În seara aceasta am văzut ce nu credeam să văd vreodată:
luna... așa cum nu se poate descrie și cum numai acum se poate vedea.
Am fost uimit în seara aceasta, cu luna ascunsă între pleoape și-apoi m-am îngrozit:
Întristează-te cerule,
întristează-te cerule,
eu mă întristez acum,
întristează-te!
Luna este mai frumoasă și mai strălucitoare decât a fost vreodată,
dar nu este moment de bucurie,
ci de plângere.
strânge-te cum se strâng aricii când simt pericolul,
strânge-te cum se strânge șarpele, carule, strânge-te!
Iată,
luna este mai mândră ca niciodată!
Luna s-a ridicat mai frumoasă ca niciodată,
mai strălucitoare și mai rotundă decât în alte nopți.
011566
0
BF