Poezie
Pana
1 min lectură·
Mediu
Un cocor în zbor lasă în vânt, plutind,
O pană frântă din a sa aripă-ostenită,
Din graba sa neobservând că s-a desprins,
Și cobora acum în sens opus de paradis.
Din alb, orizontul se preface-n negru,
Apoi se colorează-n clipe arămii,
În picajul său domol-alegru,
Pe un suflet pana poposi.
Sufletul era la margine de trup,
Gata-gata să se rupă.
Ultima suflare atunci fuse purtată-n vânt
Cu care se pecetluise orice simțământ.
Acum e liniște. Acum e pace.
În pădurea de mesteacăn.
De mult lumea nu mai fusese așa
De fapt, de când ea se știa.
Într-o perpetuitate plictisită,
Fără o speranță de schimbare,
Din fiecare zbor rămâne doar o pană
Când cocorul propriului cer moare.
Natura, nemișcată la durere,
Privea atunci cum sufletul i se jertfea,
Așteptând cu satisfacție clipa,
Când cu poftă îl va înghiți pădurea.
0017
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dragos Ditu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 138
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat