Poezie
Vă cert. Da, am dreptul.
(poezie in sictir divin)
1 min lectură·
Mediu
Iar moare Omul
din mine
când lumea e plină
nu de câini,
ci de javre,
jigodii nestinse
de praful divin.
Se-ntâmplă oare,
să primim pedeapsa?
Se face gaură-n cer
de greșim?
Se face dreptate
când Dreptu-i văzut
ca simplu tâmpit?
Iluzia-speranță
mă ține în viață
că omul mărunt
se duce-n pământ
și dreptul se-nalță
la stele de drept.
Târziu,
poate prea târziu,
mă veți pricepe-ndeajuns
și-n clipa aceea
târziu nu va fi,
că-n noi zace Bunul
și răul la fel,
sictirul mi-ajunge
iertarea nu vine
acum.
A mea este vina,
vă rog,
dați-mi-o
pe TOATÃ.
013330
0

Cât despre gaura în cer... S-o fi făcând, dar nu în cerul ăsta. În viețile fiecăruia dintre noi există o infinitate de ceruri pe care le ciuruim în mod (mai mult sau mai puțin) inconștient.
(De cele mai multe ori) \"Dreptu-i văzut ca simplu tâmpit\" doar de tâmpiti și mai simpli decât el, de niște \"stângi\" (eu sunt ambidextră, btw :)) care habar nu au cum e să fii drept dar unii dintre ei își doresc în secret (iar alții au convingerea că sunt) să fie la fel de drepți ca dreptul. :)
Și... am o întrebare: ce e aia dreptate? Că eu deja nu mai știu (în cazul fericit în care am știut vreodată). Lumea (datorită relativității ei pe care de-abia, de-abia am descoperit-o și eu cu greu) mă face să mă simt din ce în ce mai confuză.