Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Wear sunscreen

1 min lectură·
Mediu
Toată vara, familia mea se dă cu banana la mare. Uite cum stau la rând acei crash test dummies fără de care ai mei nu pleacă nicăieri. Alor mei le place să facă experimente. Eu le îmbrac păpușile cu veste de salvare și le plimb cu banana. Pe plajă, tata compară senzația de absorbție în piele al unui strat uniform de cremă de soare cu viața. Mama admiră valurile și este fericită că suntem atât de uniți. Bunica citește în Formula As despre efectele benefice ale bananei asupra sănătății.
Între timp, păpușile își fac de cap pe banană. Pe păpușa-tată strălucește slipul cu buzunăraș din tinerețe. Păpușa-mamă are impact frontal cu frumusețea căpitanului de vas, adică de banană. Amețită, cade în apă și țipă după ajutor. Păpușa-bunică privește satisfăcută valurile. Pe dealurile acelea o să semănăm grâu la anul, spune ea.
Dacă își rup capul sau câte un braț, nu-i nimic. Ai mei au întotdeauna păpuși de rezervă. Nu rămân niciodată descoperiți.
Văzută de sus, plaja arată ca un insectar. Razele soarelui străpung ca niște bolduri incredibila varietate de specii rare.
002303
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
181
Citire
1 min
Versuri
4
Actualizat

Cum sa citezi

Dosa Andrei-Adam. “Wear sunscreen.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dosa-andrei-adam/poezie/1815985/wear-sunscreen

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.