să găsim altă cale de a deveni unul singur
nu vreau să te fut excitarea este mila care te cuprinde față de tine când descoperi urcat deasupra unui trup de femeie că ești condamnat să ai un singur sex mai bine pune ceva pe tine lasă-mă
Phallos
Îi spun mamei că mă doare acolo jos. Mă ia de mână și mă conduce la fereastră. Îmi îndepărtează hainele, mă examinează. În căldura soarelui pielea scrotului se strânge, se rotește ca o bucată de
Suferințele tânărului absolvent
în câteva minute această instituție îți va elibera o bucată de hârtie igienică cartonată ștampilată și semnată ultima din generația ministerul educației și defecației care te va deservi
Los niños del parque
stau întins pe spate cineva a subtilizat o fiolă cu leacul împotriva tuturor bolilor dintr-un laborator din viitor tot conținutul e împrăștiat pe cer iarba foșnește în jurul meu ca rochiile
Experiment
Am venit să te decuplez de la aparate. Ești doar o biată legumă îndrăgostită care crește zglobie din compost. În țipătul tău cântecul balenelor se amestecă cu sunetul pământului surpat. (Lumina
Hubble-Bubble
ai crede că sunt stelele călăuzitoare ale poporului ai crede că sunt comete așa de frumos cad și acoperă pământul nostru rouă colorată strident made in west sunt hale și
Cutia Neagră
Noi am ajuns aici în urma unui accident. Împrăștiați-vă și căutați cutia neagră. Da, da. În acest loc cu o geografie imposibilă. Ce vreți să spuneți? Cum adică i-ați dat numele de
Wear sunscreen
Toată vara, familia mea se dă cu banana la mare. Uite cum stau la rând acei crash test dummies fără de care ai mei nu pleacă nicăieri. Alor mei le place să facă experimente. Eu le îmbrac păpușile cu
Something pure
înainte de a intra în casă scriu cuvântul pula în zăpadă tu scrii hihihi sau desenezi o inimioară sau și mai simplu ne scriem numele toată noaptea dansăm ca fulgerele se
Înțelegi, omule?
îngerii obezi se uită la telenovelă episodul douămiinuștiucât bătrânii își plimbă câinii în care s-a reîncarnat sufletul lor părinții își plimbă copiii de parcă ar scoate gunoiul din
Epoca pietrelor
locuiesc în peșteră stau în lumina monitorului și mă încălzesc sunt un tip special mă simt iubit oameni pe care nu i-am văzut de ani de zile îmi trimit mail-uri cu sărut mare îmbrățișare la
O moarte ciudată
Îmi înfig steagul în carne. Îmi posed corpul pentru o clipă. Steagul meu se topește ca un bastonaș de zahăr. Bucăți din mine zvâcnesc oarbe în burțile hoitarilor.
Alarmă falsă
Data viitoare, când o să am inima inflamată iau o pungă de gheață. Agenților de vânzare în costume roz le voi spune: ia să vedem oferta voastră de doi bani! Iubire și teancuri de
Dincolo de liniște
îi dau voie liniștii să joace tetris cu cărămizile zidurilor las urechile să țiuie până voi înțelege toată materia vibrează ca membrana unui difuzor care amplifică bătăile lui de
