Poezie
Origami
1 min lectură·
Mediu
Se ia o foaie subțire
de iubire,
se-ndoaie
pe diagonala unui nor,
cu un sărut fremătător
de mire,
se înfășoară
pe-o umbră de condor.
Se iau cu grijă
visurile-n floare
și se pliază
pe conturul unor stele,
din zbor eliberat
se prind în zare,
prin unduiri
de cântece rebele.
Se-ncheie
cu un pliu de dăruire,
de două inimi
prinse-n vals discret,
se-așează pe-un suport
de fericire,
din galeria
Destinului-poet.
034.015
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dorina Ana Urcan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 69
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Dorina Ana Urcan. “Origami.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dorina-ana-urcan/poezie/143432/origamiComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

mult succes și inspirație!
strofa a 3-a mi se pare cea mai reușită.
Madim