Eram într-o cameră a mea
unde ascultam Piaf
și între discuri
carii cum rodeau liniștea
Se făcea ca era o cameră foarte înaltă
unde eu eram foarte scund
iar tu foarte frumoasă
și lipseai
O
Vin lângă tine să mă întind
În alb de pânză să mă ningă
Gol tăcerea pe piept o cuprind
Sufletele pâlpâie să se stingă
Inimile nu bat și nu tind
Sângele meu stă să învingă
Fluture gândul pe
Liniștea latră valea sufletului
îmbrăcat în grabă.
Pe oasele mele e evident
că aici a fost mare.
Înecatul alb de un cuvânt greu tras
eu sunt.
Pipăi locul unde era fereastra
cu mâinile
sunt glob
în vârful unei aruncări
în sus
tu glob
o altă galaxie
și ne vedem o clipă
în secunda vidă
mută
ce naște timp
în sus și-n jos
dar nu acum
tot stă să cadă-n gol
fără ecou
nu
Granit plouat
sub felinare și trăsuri
stă cineva sub geamul tău.
Departe de casă
ostașul cade
de sabie caldă.
Privirea unui înecat în mare
spre numele tău.
Dorințe arse sub el
pe
Când e senin,
pe marginile cerului,
de jur imprejur,
se văd plase de fier înalte.
Unii îngeri adolescenți
se mai aruncă
din iubire.
Nu gaseșți loc fără iubire
acolo.
Nici dumnezeu nu
am în gât un fel de porumbescu
înțepenit
am o rotire șuierândă
peste prăpastia tristeții
sub mine
durere caldă a privirii tale
ștearsă de pe fața ta sărată
pe palmele mele albe.
sângele
Privesc prin ochiul meu galaxia
care mă privește printr-o gaură neagră
cu un ochi albastru
care îmi absoarbe gravitația
și tălpile
și coastele mi le ia
să rămân carne vie,
acum,
când inimile
șuieră gaură neagră liniștea dintre noi
când spatele tău trece de orizontul evenimentelor
și iți strig că luna e romantică astăzi,
dar nu ai 1,3 secunde.
Văzul meu ițI sărută
atingerea buzelor,
Auzul meu ițI mușcă
tăcerea urechii stângi,
Sunt o întindere spre
a te cuprinde,
Trăiesc existența ta
când înghit,
ca un gust.
Imi beau fericirea intr-o ceasca de cafea pe fundul căreia citesc un sfarsit, căci toate lucrurile au un sfarsit, inclusiv o cafea. te vad imbratisand libertatea atat de strâns încât libertatea mea
Ca o furtuna,
ca o piatra nelinistind o apa statatoare,
ca o mândrie care nu e in exterior,
ca o intimitate sacra,
ca un mereu foarte personal,
ca un fior care imi tremura cuvintele,
cel
Se face târziu și departe,
tac un cuvânt
care imi rănește gâtul,
privind geometria perfectă
pe aripile unui înger;
și nu credem în ireal,
împreună.
Cred,
ajută necredinței mele.
Rostogolire abruptă de insomnii,
dorind viitorul din ceașca ta,
conturul brațelor tale mi-e orizont,
dorul de tine e prăpastie in inimă.
Tăcerea ta e un rug.
Scrie-mi o privire cu voce
pe geamul nespart dintre noi,
unde stau ore in șir să te văd trecând.
Îndrăgostesc clipa de tine,
când glezna ta poartă secretul
de la mine ca pe un sărut
ce
Caldura
pe care o am de la tine,
o prefac
în singuratatea ta
fără usa, pe jos,
unde pot strânge in palme
degetele sinceritatii tale,
unde putem rosti culori care
se sting lângă noi,
unde
Ploaia de vara din zâmbetul tau
pe timpanul frunzelor,
durere dulce in mine
privindu-te când nu ești.
Curg gânduri prin vene
pana rămân doar pietre
doar frica
doar piept care misca.
Eu sunt singur ca un
cuvânt
înainte sa se facă cer si pământ.
Eu sunt o geometrie cu drepte si puncte
din lut,
rece pana adânc.
Dar as putea zambi
dacă ai avea timp
sa ascultam
Adie o voce de toamna cu vânt...
când o vocala cade ușor
de pe umărul gol al unui cuvânt
nerostit,
dintr-un secol trecut.
Mi se face drag,
scris într-un cuvânt.