Sărutul acela

Se schimbau termopanele în secția noastră când

îngerul orb cu branulă s-a prăbușit în pat.

Dar n-a strigat; s-a învelit cu pătura albă și-a pus căștile și a pipăit telefonul.

Legănați în lumina lăptoasă a după-amiezii, noi eram și nu eram curioși ce se întâmplă afară; mai mult înăuntru căzuse îngerul, mai aproape de rude, părinți

care treceau prin lumină ca niște năluci, vii și morții, dar noi nu ne speriam de nimeni și de nimic - ne bucuram deopotrivă de toate.

- M-ar bucura, zicea Sfântul Nectarie de alături, o savarină mustind în suc propriu, ah, și mai ales o cafea!

În dreapta, arhanghelul Rafael amintea din tinerețile lui, ce frumos mai era.

(o femeie frumoasă și tânără acum îl iubea)

Am privit spărtura; ningea și lumea se făcea tot mai frumoasă în inima ta.

Atunci s-a ridicat îngerul, (amintește-ți!) ceva te-a lovit și te-ai trezit protejat sub pătură albă: cu buzele tale m-a sărutat Dumnezeu.