Al patrulea mag sau Lucruri spoite, firimituri

Îngerul intergalactic s-a așezat în pântecul tău și a cerut de mâncare.

(Apoi a cerut apă plată.)

Eu nu văzusem trecerea îngerului prin galaxii, uluit de felul în care dădeai “Bună ziua!”.

Nu bănuiam că El ascunde în sine trâmbița apocalipsei, sfârșitul oricărei concupiscențe.

Eu și cu restul oamenilor care flămânzim pe Pământ, nesătui, am încercat seducția filosofică:

Ce aș putea să îți dau să nu flămânzești niciodată? (Mi-e atât de somn și lehamite de cuvinte.)

Numai stelele sunt potrivite pentru negocieri. Cum ar putea frumusețea lor acoperi încet micul vostru iad de amanți, duhul vostru sărac, nestatornic?

Să nu mă atingi, prietene, a gândit deodată îngerul dinlăuntrul îngerului.

Eu, cu ochii întredeschiși, arunc lucruri mici, spoite, și întind un deget spre tine, de două mii de ani și ceva, murmurând:

cu-țu, cu-țu!