Drum de seară
Pe drumuri lungi de țară Printre arcade de verde și albastru, Când pe o stâncă poposește, Când rătăcind aiurea obosită, Își împrăștie lumina Solia ultimă a galbenului astru. Și parcă două
Scrisoare despre Basarabia
Copile, Când vei citi, ai să afli totul; Nu mâna mea a scris scrisoarea-aceasta, Păstreaz-o, prin ea îți va vorbi prorocul: Adevăru-l vei culege și-ți vei recunoaște
A fost un timp
A fost un timp Când ne jucam pe malul mării Nebuni copii-n palate de nisip Ocrotiți de soare și de lună, Nevinovați zâmbind Valului ce-ncerca să ne ajungă. A fost un timp Când nu știam
Copacul
Copacul cu scoarța brăzdată E un bătrân. Când îl mângâi, simți Asprimea timpului trecut. Închizi ochii... O mlădiță se-nfiripă ușoară- Speranță în calea furtunilot... Deschizi ochii... Timpul
Nescrisa ta eternitate
Ne-am cunoscut în seară Și te-am lăsat nescrisă Într-o carte Și-n fiecare seară o deschid Să mi te nasc Chiar dacă ai fi departe, Căci printre filele ce le întorc Mai cade câte-un bob de rouă,
De-ai ști
Cînd stele se ascund printre copaci Eu mă aprind în calea ta... Tu nu mă vezi... și treci... și taci... Ca o nălucă prin lumina mea. Tu te ascunzi în fiecare floare, C-un zâmbet lin, într-un
Baladă pentru inima ta
Dimineața Mângâi pletele Soarelui, Deschid fereastra Și iau în căușul palmelor Un strop de albastru-mărțișor... Îi ascult clinchetul stelar Iar clipa o desfac În buchete de flori Pentru inima
Noapte de iarnă
La poartă viscolul bate Ninge \'năuntru cenușă... Ce alb e semnul de carte Și rochia moale, de păpușă! În sobă liniștea arde Cu pocnet și vuiet de zale, Miroase a tămâie Tăcerea cosmicelor
