Se topesc norii în sufletul meu ,
Iar ochii îmi plîng cu doruri în noapte .
Mi-e dor de privirea-ți plină de viață –
Mi –e dor de cuvintele tale ,de șoapte.
Fierbinte e dorul ca lava din
Iar ispite-mi cad in calea-mi uscata
Gindirea mi-e aspra si dorul fierbinte,
Otrava-mi înghit ,caci în viata toata
Un dulce amar ,un alb parca negru se simte...
Si parca e cald , dar parca-i si
Operă născută de multă vreme ,dar care se mai păstrează și-n ziua de azi la fel de verde...
Ochi ce s-au închis de sute de ani ,dar sunt atît de luminoși în operele sale pline de văpăile
Dorul strigă din mine
Te cheamă pe –alei suflate de vînt
Să vii , să m-atingi tu , iubite
Pe lacrima mea să mă săruți ,surîzînd…
Cu mîna ta rece și tremurîndă
Să mă acoperi de frig și de
Suflarea ta e taina glasului meu ascuns
Gîndul tău –să mă gîndesc și să-l ai e îndeajuns,
Privirile tale –să-mi privesc ochii și te admir—
Ca să te simt ar fi deajuns să respir!
Mîna ta
Fac un pas printre stelele reci,
Lăsînd urme de plumb,
Mă rătăcesc...
Te caut cu un sfeșnic în mîini,
Te aștept pe alături să treci,
Să treci și mîngîieri să-ți lași—
Pe chipu-mi și
DB