Fac un pas printre stelele reci,
Lăsînd urme de plumb,
Mă rătăcesc...
Te caut cu un sfeșnic în mîini,
Te aștept pe alături să treci,
Să treci și mîngîieri să-ți lași—
Pe chipu-mi și
Suflarea ta e taina glasului meu ascuns
Gîndul tău –să mă gîndesc și să-l ai e îndeajuns,
Privirile tale –să-mi privesc ochii și te admir—
Ca să te simt ar fi deajuns să respir!
Mîna ta
Operă născută de multă vreme ,dar care se mai păstrează și-n ziua de azi la fel de verde...
Ochi ce s-au închis de sute de ani ,dar sunt atît de luminoși în operele sale pline de văpăile
Iar ispite-mi cad in calea-mi uscata
Gindirea mi-e aspra si dorul fierbinte,
Otrava-mi înghit ,caci în viata toata
Un dulce amar ,un alb parca negru se simte...
Si parca e cald , dar parca-i si
Se topesc norii în sufletul meu ,
Iar ochii îmi plîng cu doruri în noapte .
Mi-e dor de privirea-ți plină de viață –
Mi –e dor de cuvintele tale ,de șoapte.
Fierbinte e dorul ca lava din
Dorul strigă din mine
Te cheamă pe –alei suflate de vînt
Să vii , să m-atingi tu , iubite
Pe lacrima mea să mă săruți ,surîzînd…
Cu mîna ta rece și tremurîndă
Să mă acoperi de frig și de
DB