Poezie

Descantec

1 min lectură·19 octombrie 2005

Mediu

Ce ți-e, vântule, numele de-om

Pe care-l porți din pom în pom,

Din clipă în clipă,

Din ispită-n ispită,

Până la urechea mea ațintită?

Þi-e înger sau drag,

Þi-e soț vechi sau pribeag?

De ce-mi scoți, pământule,-n cale

Pașii lui pierduți de cărare?

Atâtea seri,

Atâtea veri...

Căutasem în van până ieri!

Ce să fac, să-i urmez?

Să-i păstrez?

Ce ți-e, ploaie, gândul tardiv

Care săgetează nemilostiv?

De la el, de la mine,

De la oarecine,

Crud joc pentru inimă vine!

Încrustat sau pierdut pe vecie...

Numele meu oare-l mai știe?

Mă aude? Mă vede?

Semnelor voastre mai crede?

Căci am să-i caut pricină

Și vină

Și, ca să-mi treacă amaru-n dulceață,

Am să mi-l scot dator cu o viață!

013.013

Djighit Nicoleta Eugenia. “Descantec.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/djighit-nicoleta-eugenia/poezie/146370/descantec

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Îmi place atmosfera descântecului...
un pic dusă,
un pic veche,
un pic zurlie...

seamană a cântec
descântecul

prietenesc,