Poezie
In parasire
1 min lectură·
Mediu
De când s-a depărtat pasul tău,
Templul acesta nu mai are zeu.
S-au prăvălit bolțile albe, încinse,
Și tâmplele ninse;
Au apus fără culoare ochii de sticlă
Iar piatra altarului pare mai mică.
Nu mai înverzește măslinul,
Nimenea nu mai sfințește vinul,
Nici o gură nu-i mai îngână
Preaînaltului imnul.
S-au închis fără foșnet aripile îngerului,
Rareori se mai trezește păianjenul
De zbaterea fulgerului.
Ecourile pasului tău s-au pierdut
Și uitarea a început.
După cine să strige preoții-n slavă
Și cui să ofere norodul prinoasă
De când ruga-i amară ca o otravă
Și mirul a-ncetat să miroasă?!
Dacă tot te-ai hotărât și-ai plecat,
În urmă de ce nu te-ai uitat,
Ca să tragi după tine poarta cea grea -
Să știe și lumea că inima sfântă
De prea multă vreme nu mai bătea.
023
0
Cu bine..