Djamal gamal.mahmoud1962@yahoo.com

nu dau autografe la lansări de morți — îndrept fotografia mamei și o așez sub pleoape. ochiul meu e sicriul mamei, ochiul meu e rochia ei de mireasă. mama moare noaptea în ochii mei. se naște la

mă decojesc de propria-mi închinare se despică fruntea fâșie de zgură și os sub presiune un incendiu mut carnea își strânge tăierile pierde nespusul nu dezgolirea doare ci căderea printre

s-a dezechilibrat balanța între lut și apă e momentul să golesc o parte din mine la sfatul lăuntric chem îngerul, animalul și dumnezeu cu tălpile pe masă îmi exercit dreptul de veto toți părăsesc

praf peste praf. gol peste gol. mâna nu mai caută mână — un punct fără glas. nu între buze, ci sub primul strat de pământ. pecete din vorbe și os. dinții strâng ultimele silabe. vântul

strigătul naște tăcere tăcerea — ecou în gura lumii un pumn de sare. materia își deschide rana lumina erupe din orbire. Dumnezeu — fisură de reflexii cioburi de sine. în corpul neantului golul își

mă ridic un aer împins din diafragmă. durerea se desparte de pielea comună. nu ne privește în ochi. comunică doar prin respirație și desen. atingerea vine prima, cuvintele mai târziu. memoria nu

se moare, se plânge, se mănâncă — o singură gură. apele scriu. zilele trec purtând sentințele. Tigru și Eufrat, doi ochi fără somn, deschiși dinaintea alfabetului. unul a învățat carnea să

peșteră în peșteră moarte în moarte în nod mă adunau sârmele ascuns în gura stâncii șlefuiam marginea până la tăiș sub grămada limbilor îmi cădea capul în palmă — strânse hotarele

somnul m-a evacuat ca pe un obiect inutil. trotuarul rulează printr-o eroare o femeie aleargă pe loc, un puls închis în piatră. pașii ei îmi devorează urma. carnea se ridică contracurent nu din

ne așezăm pe marginea cercului fiecare își găsește un unghi liber cupolele se văd din poziții diferite luciul se schimbă după dioptrii după culoarea pielii Iștar sângele ce țâșnește din ochi

N-am reușit să șterg textul

Text de șters

trec dintr-un mormânt în altul, dintr-un cerc în altul, ascultând cântecul rănii mele imense ce se înalță cu fiecare picur. pământul se micșește sub talpa mea, cerul se face făt, iar sângele meu

alb nemărginit — șiruri de urme de pași și nicio umbră frunză-n cădere — în urciorul încă plin tremură luna călugăriță — pe veșmântul negru cad fulgi de zăpadă la geam bunica — în apa din

aplaud focul arzând palmele aplaud palmele aprinzând focul aplaud vântul măturând pulberile să nu faci niciun zgomot, mi se ordonă îndată va trece înaintea ta o caravană de flori ploile

nimeni pe bancă- în teiul înzăpezit retrasă umbra. soare niciunde- între alb și negru doar fumul din hornuri. umbre nicăieri- copaci și felinare sub fulgii de nea. soare

cerul nesfârșit- între ziduri și copaci în treacăt umbra.

Bookfest 2010 Te poftim la citit! Anul acesta, la Bookfest, cărțile au... un sabor especial. Vino să descoperi Spania din cuvinte! Cea de-a V-a ediție a Salonului

îți citesc frumoasa moarte când zidurile își reglează tonul ca pe o tensiune oscilantă cu câte-o icoană câte-o mână tremurândă privindu-ți rochia de mireasă luciul pantofilor dornici de

nicăieri luna- printre aburii din geam chipul bunicii. umbra nicăieri- în cireș doar vrabia și albul zăpezii.