Þigara de După

Ea termină prima. După ce termină o dată, mai termină o dată, și incă o dată, pentru că triplul e noul dublu în topul preferințelor. Și rămâne deasupra, gâfâind în umărul său și bălind pe pernă. El, ca un câine înfierbântat, șoptește cuvinte de dragoste, își freacă în continuare bazinul de ea. Ea, scăpată de înfierbântarea câinească, nu aude. E pur contopită în cadru. Ea este patul, pereții, tavanul, așternuturile, lampa, cartea de pe birou, folderul de pe ecran, notele muzicale din atmosferă, mirosul trupurilor fierbinți și hainele aruncate pe jos. Aripi de plumb într-un funerar mormânt, și corpul de plumb deasupra unui alt trup încins. Îl roagă s-o rostogolească de pe el, pentru că ea nu prea mai poate sa-și controleze mișcările. Obișnuitele dureri de coapse urmate de relaxarea cu ochii în tavan. Se ridică și se proptește cu cotul in pernă. Cu mâna dreapta își aranjează părul căzut peste fața, se joacă cu lobul urechii, își gâdilă propriul zâmbet uriaș de pe fața. Aruncând un picior peste el, se întinde până la noptieră, de unde ia scrumiera, bricheta, și o țigară. Pune scrumiera pe pieptul lui și se așează din nou relaxată pe spate. Își aprinde țigara și trage cu sete din ea, de parcă în capătul ei se află alt orgasm, la fel de mirobolant ca cele precedente. Se gândește la ideea unei relații. Ce reprezintă o relație? O pierdere de timp, un mod mai accesibil de a căpăta experiență, sau pur și simplu ceva ce trebuie să facem ca să nu fim niște paria ai societății? O relație presupune și o anumită doză de suferință, este ceea ce o face interesantă. Dar când într-o relație trecem pragul de durere recomandată și ajungem la o durere ce necesită anestezie? Asta ne face cumva masochiști, sau pur și simplu niște optimiști fără măsură? Acum, amorul vincit doar demnitatea și onoarea. Idiotul sfârșește într-un ospiciu, așa că narcisimul nu mai e o eroare a umanității, ci doar apă. El intinde mâna și-i dezmiardă obrazul. Îi prinde fața cu două degete și o intoarce spre a sa. O fixează cu privirea și-i trimite telepatic gânduri diabetico-dulcege. Ea îi zâmbește și încearcă să-i transmită tot telepatic gânduri ale scepticismului său legat de iubire. El le recepționează greșit, și se simte bine in interiorul său, imaginându-și că i-a demonstrat că nu doar Albă ca Zăpada poate trăi o dragoste adevărată. Ea termină țigara, și stinge pe pieptul său fiecare bucățică luminoasă rămasa. Se întoarce și vrea să doarmă. \"Mă iubești?\" o intreabă. \"Te iubesc cum știu eu, dar doar azi. Destinul meu e să nu știu ce o sa se întâmple, și mie imi place așa.\"