mai cred că amintirea ne împarte
vechi resturi inegale de tăceri
dar nu mă tem că ai putea să ceri
romanțe cu ecou de cioburi sparte
pierdute-n mucegaiuri de plăceri
mereu îmi scutur
cărările flămânde calcă lutul
de amintiri citite printre rânduri
priveghi spășit de vreme gonește începutul
în ruginite capete de gânduri
ne lepădam de minți in vieți trecute
pe zori de
curg dimineți bogat pe tălpi de brumă
echere de cocori pribeag se-neacă
de parcă toamna asta își sugrumă
bătăile de aripi într-o teacă
privirea sfâșiată-n ochi desparte
ascunse voi
buchet de nuntă -
vântul aruncă pe scări
condurul doamnei
*****
noapte fără umbre -
în coarnele lunii
calea lactee
*****
lacrimi de toamnă -
o pânza de paianjen
grea
dac-aș putea să-ți rup din mine chipul
și cât sunt încă să mă plec învins
te-aș presăra să mărunțesc nisipul
poverilor cărate înadins
și-apoi deși nu-i loc te-aș cere-n suflet
să vindeci mort
dimineața
recepționez scurte mesaje turnate pe retină
aș putea crede
că misiunea ta este una excesiv de absurdă
să mă găsești și atât
tot la prima oră
martorul ocular de peste drum
are aerul
