Diana Teodorescu

Tocmai asta spuneam - ca nu e o cheie ironica, doar o astfel de senzatie, daca s-ar fi dovedit credibila, ar fi salvat ,,ruperea de ritm\". Ceea ce nu se intampla, dupa mine. Dar cred ca nu mai era cazul sa revin.

Faină poezie. Îmi place mult ultima strofă. Cât despre prima, parcă se oprește la ,,cu noi”. Mă refer la fluiditate și la faptul că autorul este, cred, unul lucid, iar ce urmează pare o secvență de altundeva. Pentru că aduce o senzație cum că ar fi scrisă în cheie ironică, de dejucare, de subminare a fragmentului pe care îl construiește. Ori nu cred că este cazul. Făcând însă o pârghie din asta, starea e foarte bine redată, foarte mișto sugerate întrepătrunderile, și transformările, ca să le spun cumva. Aș mai observa și câteva versuri în care faci abuz de pronume. Nu știu dacă intenționat sau nu.
Spunerea finală oarecum retezată face toți banii.

Un text coerent, cu o idee bine urmărită, scris lejer. Mă gândeam că se putea poate renunța la dublurile variate (adjective, verbe, substantive) care încarcă și uneori explicitează prea prea mult, dar nu contează. E un text simpatic

Mi-a plăcut prima strofă. Copilărie-bătrânețe? Nicio etapă intermediară? Comparațiile sunt sugestive și neforțate, bine alese.
Strofa a doua îmi pare o scădere, poezia s-ar fi susținut și fără ea, în opinia mea. Plus ,,scara în flăcări”…singura imagine puternică, dar, din păcate, cam ruptă și prea des întâlnită.