Diana Panfiloiu

Dar vai, ce drum mă duce către tine Și-a cui perdea de vise mi-acoperă gândirea cu atâta nesimțire? De ce trăim în lumi atât de-nchise, Și nu putem trece prin ele Ca prin ferestrele

Gânduri guralive aleargă prin minte, Iar corpul meu nu mai cunoaște repausul De aproape un ceas; Un maraton între Agonie și Extaz - Îmi recondiționez realitatea în mod

sunt doar un fost copil ce-a fost să fie poem agonic lipsit de-anatomie sunt umbra chipului ce-ar trebui să-l port un fel nimeni născut din avort sunt Polul Nord și Polul Sud unite

Caută-ne-n așternuturi Dimineți pictate-n nuduri Care ale noastre Nu-s. Tot ce ne-a rămas s-a dus. Vezi? Am cuvinte pe tavan, Le-am păstrat ca paravan Pentru nopțile