Privește albastru-verde al mării îndrădostitul,
Iar prieten îi este numai vântul,
Regretă acum că n-a dansat la bal,
Cu fata necunoscută la care-i zboară gândul.
Se apleacă și ridică de pe
Mereu în vremuri grele, de restriște,
Așa în joacă mai pun pe foi o poveste.
Pe când o carte veche răsfoiam,
Și un text minunat citeam,
Mi-a căzut pe genunchi, în poală,
O veștedă și presată
