Poezie
Ninsoare
1 min lectură·
Mediu
Am cunoscut ninsoarea
prin ochii suferinței.
Am simțit cum îmi cerne
povesti dulci cu Feți-Frumoși și Sânziene.
Am auzit glasul ei mieros
în atingerile pătimașe ale vorbelor și
am iubit până la durere.
A dispărut, însă, într-o amintire.
Când a nins a doua oară, sufletul meu
era în vacanță.
Am știut atunci,
a doua oară,
să refuz un sentiment atât de fugarnic și
înșelător...
A treia oară n-a mai nins.
Cerul picura singurătate,
iar sufletul meu era gol și pustiit.
M-am privit în oglinda ochilor mei:
eram așa cum n-am mai fost,
un eu cladit din suspine și uitare.
Palmele mele nu mai stiau sa mângâie.
Buzele mele piereau în fața unui sărut.
De-atunci, ninge cu sete în
sufletu-mi crispat de frig,
mă caut pe mine într-o ceață deasă,
beau suflete din cupa ploii,
mă tem de noile ninsori,
visez la ele
și ma tem, din nou...
013619
0
Tu simti un preaplin si incerci sa-l reversi in cuvant. Si cred ca vei reusi cu putin efort o varianta imbunatatita a poeziilor tale. Cel putin a ultimilor 2 pe care le-am citit.
Ceva imi spune ca poti.
Trebuie doar sa \"scapi\" de cuvintele in plus si sa pastrezi esenta.
Nu-s critic literar, doar un cititor de pe aici, asa ca sa nu te superi de comentariul meu.
numai bine,
Dana (Florina)