Poezii

Ca să pot visa, a trebuit să las ploaia să-mi suspine în gânduri. Ca să pot iubi, a trebuit să-mi trezesc sufletul adormit. Ca sa pot trăi, a trebuit să cos un nor de numele meu și

Când scriu, fug de mine însămi și mă refugiez pe o foaie de hârtie. Mă pierd într-o peniță din picuri de cerneală. Mă ascund de propriile-mi gânduri ce mi se sfarmă în palme. Șuvoi de

Un suspin îmi plânge bătăile inimii. Dincolo de zgomote, razele calde se sting pe obrazul tău din piatră. Mă privești și-mi zgârii ochii cu ura ce mocnește în sufletul tău. Mă

Mâzgălește inima pământului cu un tatuaj țesut din suflete. Semnează în condica destinului chemarea ta la iubire. Picură în cerneală sângele păcatului tău și cedează locul vietii,

Raze adânci crăpau asfințitul, iar norii se îmbujoraseră. Liniște. O floare albastră mușca geamul și părea că suspină. Liniște. Vântul mormăia încet, învelit în pete de

Mă trezesc și aud cum trupu-mi naște din somn chipuri demult uitate. Trec pe stradă și văd cum iubirea îmi sădește un trup pereche în suflet. Aici, stau si simt cum plutesc

Am cunoscut ninsoarea prin ochii suferinței. Am simțit cum îmi cerne povesti dulci cu Feți-Frumoși și Sânziene. Am auzit glasul ei mieros în atingerile pătimașe ale vorbelor și am iubit

Vantul se plimba pe carari de ceara, le usuca, le scalda in amintiri ; langa el ma plimb si eu , si ceara mi se imbiba pe talpi sangeranda , lacrimanda, goala . Si parca ma regasesc

Versuri învechite îmi cerșesc penița Caut să le scriu pe o foaie, dar ele nu se aștern, ci plâng cu lacrimi de cerneală. Disperarea lor picură neîncetat pe foaia de

Mă topesc pe colțul unui vis ce stă să-mi cânte în culori o gamă surdă cu foi roase de baladă veche. Îmi scald trupul de lut în povești demult uitate, iar sufletul meu arde ca o

Mâncați cenușa copacilor uscați și sorbiți din sângele naturii coapte. Beți lapte din sfârcurile ninsorii și hrăniți-vă cu mirosul dulce al pământului. Atingeți coapsele fiebinti