Poezie
Necunoscuta nimănui
1 min lectură·
Mediu
Când scriu, fug de mine însămi
și mă refugiez pe o foaie de hârtie.
Mă pierd într-o peniță din picuri de cerneală.
Mă ascund de propriile-mi gânduri
ce mi se sfarmă în palme.
Șuvoi de sentimente
îmi picură din degete
și alerg pe străzi
cu întuneric și raze de lumină.
Când scriu, întregu-mi trup
se zbate răpus de un fior de teamă.
Vorbesc destinului
călcând pe clapele unui pian
și parcă timpul cerne
o melodie în ritm de ninsoare.
Nu mă tem să trăiesc
și torc idei cu fir de curcubeu.
Mă afund și mă scald în nori cu fața de hârtie,
picuri de cretă îmi curg din palme
și mâzgălesc asfaltul minții.
Când scriu, sunt eu, necunoscuta nimănui,
înger ascuns sub o coală de hârtie.
002
0