Poezie
Poemul cutiuței de chibrituri
1 min lectură·
Mediu
Umbra lumînării
se desface în milioane de omuleți.
Uneori scriu poeme proaste. Poate chiar bune.
Aprind un chibrit din buzunarul în care odată
mi-a încăput cerul, ridic foile ca pe-un
prunc la botez și le dau
foc.
Cîndva,
oamenii n-au știut să moară,
oamenii nu erau răi,
oamenii c h i a r erau Frumoși.
Ploaia cădea atunci să ude pămîntul
și nu intra niciodată în
mine.
Demult, cerul mi-a crăpat în sînge.
Cînd aprind lumina,
numele meu e un criminal.
Oamenii nu mai sunt buni și
nici măcar frumoși.
Oamenii mor și c h i a r le place s-o facă
ca și cum asta ar însemna viață.
Nimeni nu se mai rușinează să moară.
Azi scriu mai bine,
dar eu n-am scris niciodată oameni.
Mi-ar plăcea să-i inventez altfel decît sunt,
s-aprind un chibrit și să-i înfieze lumina,
dar nu e așa.
Hîrtia pe care scriu e o plantă carnivoră -
de fiecare dată își cască gura
să îi înghită.
003.122
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Diana Frumosu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 162
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 30
- Actualizat
Cum sa citezi
Diana Frumosu. “Poemul cutiuței de chibrituri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/diana-frumosu/poezie/13980278/poemul-cutiutei-de-chibrituriComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.