Poezie
nevermind
1 min lectură·
Mediu
îmi ceri să ne pierdem printre copaci
noaptea în parcul acesta de la marginea podului
pentru că asfaltul nu-ți citește pașii și nu-i poți lăsa
nicio urmă
dragoste-i prea mult și prea puțin pentru noi
ne adâncim tălpile în pământ
iar în mintea mea oameni adormiți
răsar dedesubt ca ciupercile
poeților nu le e frică de insecte îmi spui
și-mi ceri să simt iarba pământul dar mai ales
aceste creaturi mici care vor să mă atingă prin
deschizătura hainelor deopotrivă cu tine
melcii s-au cățărat pe spatele meu
și râzi
când mă dezbrac în fața oglinzii
iar fața mea plină de dezgust
îți spune mut că nu pot să nu te
iubesc
vodka și țigările tale rulate
balconul și ferestrele larg deschise
eu care te privesc
tu care mă asculți
înțelegi acum întunericul devierii noastre,
îmi spui în timp ce îți lași maioul și mă cuprinzi,
acum știi să auzi pământul
002328
0