Poezie
Pe urma umbrei tale
Strigarului din calea mea
1 min lectură·
Mediu
Am lăsat în umbra din urma ta
ceașca de dimineață a cafelei tale
în frigul toamnei ce-și scutură dupa plecarea ta culorile,
în același loc lângă ultima țigară fumată și rostită-n anariato
E-n același loc privirea ta țintită în ființa mea
așa ca ieri printre promisiuni.
Nu-i chip să spulber pașii tăi
știu că-n așteptarea mea vei fii acolo
înalt, același copil din sufletul meu,
mereu în ceartă cu umbra lui
ce vrea sa devină om.
Voi veni sa-mi iau lumină într-o zi
rămâi în struna glasului meu de chemare
Să nu fii piatră, eu te știu doar pasăre
în libere aripi de gând purtat de dor.
Eu cred în litera ta
să-mi scrii acel sat,
și-ți voi opri timpul
ca să poți atinge luna.
023.451
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- DIANA CIULEI
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 125
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 19
- Actualizat
Cum sa citezi
DIANA CIULEI. “Pe urma umbrei tale.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/diana-ciulei/poezie/1806391/pe-urma-umbrei-taleComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
DCIoan,
Și eu vă multumesc pentru vizita în catrenele unghiulare ale sufletului meu, numit deseori poezie. Mă încântă să știu că v-a delectat cuvântul meu.
Omul poate oricând alege calea de a nu deveni \"jigodie, bestie, monstrul spăimîntător pentru tot viul pămîntului\" pur și simplu prin a-și păstra inocența pe care o avem atașată în structura noastră și o purtăm toată viața ca pe o cruce rămânând Copil, copilul părinților, copilul tău, copilul ce se ascunde în noi...
Iar luna...ehe, trebuie sa fie plină să i-o prinde Omului așa că trebuie să stea mai mult prin prejma mea, sa nu piardă ocazia...
Numai bine.
Și eu vă multumesc pentru vizita în catrenele unghiulare ale sufletului meu, numit deseori poezie. Mă încântă să știu că v-a delectat cuvântul meu.
Omul poate oricând alege calea de a nu deveni \"jigodie, bestie, monstrul spăimîntător pentru tot viul pămîntului\" pur și simplu prin a-și păstra inocența pe care o avem atașată în structura noastră și o purtăm toată viața ca pe o cruce rămânând Copil, copilul părinților, copilul tău, copilul ce se ascunde în noi...
Iar luna...ehe, trebuie sa fie plină să i-o prinde Omului așa că trebuie să stea mai mult prin prejma mea, sa nu piardă ocazia...
Numai bine.
0
înalt,același copil din sufletul meu,
mereu în ceartă cu umbra lui
ce vrea să devină om\"
catrenul acesta e ...piatra unghiulară a poeziei.
cearta copilului cu umbra ce se vrea om, neștiind ca om e doar copilul,
mai tîrziu el devenind jigodie, bestie, monstrul spăimîntător pentru tot viul pămîntului...
\"voi veni să-mi iau lumină într-o zi,
rămîi în struna glasului meu de chemare.
eu cred în litera ta
și-ți voi opri timpul
să poți atinge...luna\". {luna=mister}
ce poate fi mai plin de speranță?
cu mulțumiri pentru delectare, Ioan.