Denia

Sa fii critic este bine...sa vrei sa desfiintezi nu! Titlul...numeste-o inspiratie de moment, dar nu imi mai aduc aminte de ce l-am pus...

http://dexonline.ro/search.php?cuv=proza&source=

trist

Sentiment inexplicabil; de dărâmare a ființei, de răsturnare a vieții, de neputință și disperare; mușchii sunt căzuți, incapabili să se contracte; trăsăturile feței s-au pierdut printre riduri și grimase, printre lacrimi și deznădejde;
Ochii sunt goi, privesc fără să înțeleagă; își fac datoria, mișcându-se bezmetici, încercând să găsească punctul de sprijin pierdut … imposibil.
Până si buzele, care cândva se desfătau cu atât de multe, pătimașe, dulci si înfiorătoare vise acum stau strânse, într-o încercare disperată de a nu lăsa sufletul să fugă; fără ele … fără ele de mult ar fi rămas un trup gol, nemișcat, întins si uitat de cei care ar fi trebuit să îl prețuiască. Iar acum fiecare mișcare este importantă, fiecare gest spune o poveste, iar el încearcă să își revină, sa se scuture și să meargă mai departe.
„de ar fi atât de simplu”, își spune. Și intr-adevăr simplu nu este; nimeni nu a fugit din calea ei si nimeni nu a regretat că a făcut astfel.

Azi voi începe viața de pe urmă, plin de speranțe, privindu-te pe tine; azi voi zbura cu gândul tot la tine și de voi coborî va fi doar pentru tine;
Azi voi striga și cine-mi va răspunde? Azi voi iubi pe cei ce nu mă vor, îi voi servi și plecăciuni voi face în fața lor…

Azi mă vei vrea? Ori mâine sau poimâine?

Azi mă vei căuta și gândul îți va fi la mine? Sau vei uita o bucurie-ascunsa ce te-a făcut cândva să vii la mine.
Ori poate plin de rele, cu gâtul înnegrit, târîndumă-n țărână, murdar și-nnebunit, cu praf în ochi și-n suflet, uitat, nefericit, vei mai voi ca-n alte, ce fericite! timpuri, să mă primești în casă și să îmi dai a bea.

Jurnalul fericirii mele

Mirosul fraged de nimic s-a ascuns in haina mea si nu mai vrea sa iasa; a inceput sa imi spuna de fericirea ce am simtit-o candva, de dragoste si de copii, de zilele in care am iubit...