Poezie
nenorocoasă mamă
1 min lectură·
Mediu
de ce aș turbura eu penele toamnei
când ele sunt purtătoare
de vapori însângerați
în voia lor fiu
aproape de parcul florilor stau
parcă aceleași petale de lună se răzlețesc
peste singurătatea greierilor
scheletul unui țipăt mă părăsește
prin cioburile unor stele de dinainte
carnea ciopârțită a pomilor se lipește de el
de parcă ar trebui să se croiască din durere
mai viguros decât a fost
acum să îi rezist toamnei mamă
din inima ei
cândva limpede lacrimă
hrănea rădăcina inocenței
de-un timp oglinda în care se privește
ochi însetat este
001185
0