Deliu Stejan

Interesanta.
Ultimele doua strofe continua neasteptat. As putea sa spun ca-mi place mersul poeziei de la inceput pana la versul
"o lucire adanca" inclusiv, apoi mi se pare putin abrupt, constructia e neasteptata, rupe putin ritmul de inceput al poeziei.
Totusi, nu pot sa spun ca nu-mi place. Pot sa spun ca e interesant.

<< imbracata-n miresme de roze
ma astern pe roua serii,
vino-n gradinile mele!
tipa-n mine disperata si muta, iarba.
tu treci,
alene,
daltonist,
tu
treci! >>

Poezia ta mi-a amintit de aceste versuri. Sa nu ma intrebi cine e autoarea.

La multi ani! si din partea mea.

Prea rece. Esti prea departe, imagini mult prea disipate, abrupte. Per ansamblu, nu i se poate reprosa ca nu e frumoasa, insa tu ca autor esti prea departe de ea.
Primele doua nu imi plac, puteai spune, de exemplu,

"ochii intorsi nu-mi mai incap in orbite"


apoi la,

"Toti vulturii imi cad
stane de piatra"

cititorul se intreaba: unde?

de aici totul curge bine, cu o mica exceptie spre final, ultimele doua versuri, nu ca nu ar merge, dar lipseste o stare intre strofa de sus si ele, probabil asta ai si intentionat. Este ambiguu. (depinde de gusturi, unii ar putea sa spuna: prea!, eu nu spun neaparat)
Am senzatia ca te repeti, daca bine imi amintesc am mai citit la tine imaginea copacilor ruginiti in palme. Poate nu-mi amintesc eu bine.

Sper ca nu am fost prea dur, mi-am exprimat o parere cu sinceritate si sper sa nu te superi.


P. S. Iti multumesc din suflet pentru parerea la ultimul meu text, apreciez, si de aceea am si venit, (poate) cu o parere sincera. Poti sa nu tii cont de ea.

Domnule Pan, aceasta este poezia sora cu cea la care ma voi duce imediat. Nu stiu pe care sa o aleg ca fiind cea mai buna, aceasta sau cealalta. Eu le-as pune una langa alta. Ar fi o dualitate care te-ar reprezenta si defini in poezia iubirii. Ambele pastreaza si aduc cu sine un sentiment declarat atat de simplu, veridic si sincer al voluptatii masculine. Ceea ce transmit cele doua poezii e impresionant de sincer si de bine spus de catre un barbat.
Mai ai una in care incerci sa definesti femeia, mama, si aceea ar apartine aceluiasi ciclu. Nu ma pot abtine si aduc aici poezia despre care vorbeam.

__________
<< Dimineață ca orice dimineață,
Cu tine ciufulită alături,
Adormită încă pe perna asudată
De gemetele tale pline,
De închipuirile mele împlinite
În alte nopți și alte dimineți.

Deschizi ochii negri,
Îi percep verzi, căprui, albaștri,
Privindu-mă de pe sub alte sprâncene,
Încadrați de rame blonde, roșcate, brunete.
Alte chipuri.

Dau sânilor tăi diverse forme,
Gust diferit,
Modelându-i în amintiri
Neștiute de tine,
Proprii, adulterine.

Îmi închei redingota
Peste trăiri,
Îți surâd ipocrit
Și-ți spun mângâindu-vă pe toate:
&#8221;Bună dimineața, femeie a visurilor mele&#8221;. >>
__________________

Eu le gasesc etalon.
Sunt antitetice si complementare. Fac parte din acelasi barbat, intregesc personalitatea aceluiasi barbat. Sunt adevaruri. Nici nu se poate comenta mai mult despre poezia iubirii masculine decat lecturarea in paralel a acestor doua poezii.

Toata admiratia pentru libertatea exprimarii si sinceritate!

Da, mi-a placut. Poate am vazut altceva. Nu, nu am vazut altceva!
Poate starea mea de acum e de vina, insa e o sclipire aici.
Chiar mi-a placut! Mult.
O atmosfera feerica de basm, antitetica a uriasului de gheata care sufla peste focul din luna rosie si piticul de foc (antitetic primului) lacrimand gheata racind soarele albastru. Acele personaje onirice, fata in fata isi cufunda visele intr-o viata concreta. Extraordinar de frumos spus!
Eu indraznesc sa spun ca gasesc si idee aici si parca nu-mi vine sa cred, la varsta ta?
Nu-mi vine sa cred. Poate starea mea de acum e de vina, sper ca nu!


Felicitari, Aleksandar!

Va multumesc tuturor, Bea inca o data, Nexus si Atman si eu va citesc cu placere, in limita timpului disponibil.

Continuarea propriu-zisa a textului "Venus" este "Focul". Vin in curand si urmatoarele.

Bea, Steph e incantat de poezia pe care ai scris-o, alegandu-l ca muza si m-a rugat sa o atasez ca si paratext la publicarea piesei.

Ma bucur, "..." ca ti-a placut! Se dedica familiei mele, fratiorului meu, unui prieten din copilarie si tie, "...".

Bea, ai fost de o promptitudine remarcabila, sper sa nu te fi intristat cu acest anterior comentariu. Era un compliment, sper ca l-ai interpretat ca atare.
Lasa-mi mie tristetea!

Draga Bea,

Steph te gaseste o fata.
Nu neaparat uitata de lume
nu neaparat copil
si nu foarte curtezana.
Steph te aseamana putin Adelei
prin zbaterile tale,
prin lacrimile care erau sa-ti cada
cand arborele copilariei
se prabusea prin curtile inocentei.
Tu nu poti fi mai shakespeariana decat Adele,
bucura-te,
tu primesti cate-un banut
pentru fiecare iubire trecatoare
Tu nu esti singura!
Tu ai mai multi banuti
decat euri stinghere
si vorbitoare in taceri.
Tie iti plac zeii
si apa vietii din care bei
din care tu renasti,
din care uneori ai vrea sa plangi
insa bucura-te, Bea!
Esti vie!

Un haiku pe sufletul meu!

Apoi, am inceput si nu ma mai pot opri.
Ai un stil direct in proza, fara artificii, combini fantasticul cu realul intr-un mod firesc, conduci bine si dialogurile, iar lungimea si abordarea (faptul ca intri direct in subiect) capteaza, prinde, invaluie cititorul.
Cu alte cuvinte, buna proza!

Si asta mi-a placut, sa stii ca ma ai ca cititor!

Mi-a amintit de reclama de pe Discovery, cea cu melcul. Multa lume vede melcii ca pe ceva negativ, eu spuneam undeva ca am o cochilie de vise in spate. Retoric imi spun, ce s-ar intampla daca la o ploaie mare, melcii si-ar parasi cochiliile, eu le-as fura si mi-as pune visele in ele, bietii melci, ar trebui sa se adapteze fara casa. Deja divaghez, iar ma apuca inspiratiile, si cine stie ce texte zapacite mai scot. Iarta-ma Xilef, divaghez!

Prima ochire: original si plin de umor fin!
Ai surprins foarte bine valentele cuvintelor cu majuscule. Foarte fain, cauza depresiei "Da-ei" sunt barbatii Dar si Poate, care o doresc pe Nu, iar barbatul Ba care o doreste pe Da este respins.
Este aproape o regula ce spui tu aici, mai sunt si exceptii, Xilef, dar ai surprins bine marea majoritate.

Sunt cu zambetul pe buze, mi-a cazut bine proza asta.

Scuze, fata,(Draga Bea3x, cum am putut sa te uit, ei, ei...?) uite ma adresez numai tie acum.
Bun, stiam ca site-ul e poezie.ro si ma gandeam ca lumea nu are rabdare sa citeasca scenarii, de aceea ma bucur sa aflu ca literatura in general e promovata si citita aici.

Va multumesc din suflet!

Ia uite, chiar nu ma asteptam la atatea vizionari + comentarii!!!


Va multumesc tuturor si vreau sa va spun ca eu va voi vizita pe fiecare si voi pune un comentariu acolo unde voi simti nevoia, dar accest lucru nu se va intampla ca un fel de schimb de pareri, sau ca o datorie din partea mea. Nu. Placerea e de partea mea! Pur si simplu vreau sa cunosc prin texte (in masura posibilitatilor si a timpului) pe toti cei carora le place "Popas in pas".

Ma bucur ca a avut succes si aici, ca Doamne, cat m-am mai gandit pana sa-l aduc pe site! Acum stiu si nu voi mai lasa sa treaca mult timp pana voi aduce urmatorul act. Dupa ce le voi aduce pe toate, le voi pune in ordinea derularii actiunii.

M-ati bucurat, dragilor!

Nu trebuia sa precizezi. Se stie.
Uite, asocierea sarpelui cu sternul pe mine ma infioara, ma duce cu gandul la sarpele incalzit la san - o oroare!
Dar nu inteleg un lucru. Descifrarea pe care eu pot sa ti-o fac ar fi asa:
Tu ai rapit sanul noptii avand glasul corbului de seara. Tu esti strigoiul noptii, sarpele cu sternul din care ea, noaptea, si-a desprins trupul de ceara.
Apoi "mi-ai patat suflu cu veninul..." oricum o intorc nu-i gasesc noima, sa fie vorba de "suflul", sa zicem ca putem pata suflul sarpelui cu veninul vorbelor noptii (care deocamdata e doar noapte), dar la final, identifici oare noaptea cu femeia sau noaptea nu mai e referentul ci doar femeia? Ce vreau eu sa spun aici e ca nu reiese destul de clar daca sunt doi referenti (noaptea si femeia), sau unul(noaptea) metamorfozat spre final in femeie.
Am inteles concluzia ca femeia e nascuta din sternul sarpelui, insa restul nu e suficient de clar. O parere, poate ma insel.
(v. 7 si 11, art. masc.)

Amical, sper sa nu te superi.

Am venit sa-ti comentez textul, dar s-au spus atat de multe incat nu-mi mai ramane decat sa-ti spun ca nu exista decat uneori, ca niciodata sau intotdeauna sunt relative, precum vietile noastre. Dintre toti, eterni sunt doar cei cu cercuri deasupra, si chiar si acestia mai cad uneori. Bravos! Mult adevar.

Curat, sensibil, celest.
Iubirea regasita in tacerile celeste. Adevarat, zic eu.
De aceea mi-a placut.

Eu am citit-o ieri si m-am intors sa-ti spun ca mi-a placut. De ce? E in forta, ideile se transmit clar, abrupt, dupa ce o termini de citit ramai cu senzatia, desi prin unele locuri, am simtit micute, micute piedici, insa le-am sarit rapid si le-am uitat pentru ca ideile se transmit in forta. Nu pot sa-ti spun exact ce anume m-a impiedicat la un moment dat, pentru ca am sarit cu nerabdare si interes din vers in vers pana la finalul care e tare, eu n-as fi lasat nici un spatiu intre versuri si n-as fi multiplicat vocalele cantecului, ti-l imaginezi si spus simplu si nici versul in care unchiul striga. Am mai vazut acum cateva, dar e doar o parere.
E puternic oricum.
Mie imi place stilul!

Iti multumesc mult ca ai avut rabdare, chiar nu ma prea astept la multi cititori E lung...
Si mai sunt cateva acte.
Bun, stiu eu ca nu vei fi singurul, dar, printre putinii.
Ma bucur ca ti-a placut!
Multumesc.