Poezie
Cerc
1 min lectură·
Mediu
Ploua!
Lacrimile surde
imi uda desertul suferintei.
Sangele izvoreste crunt din aceasta rana.
Pe masura ce umplu
aceste randuri oarbe,
cutitul intra tot mai adanc in rana.
Incep sa simt. Da... puterile ma lasa
s-au gandit ca nu mai are
rost sa-si mai duca traiul
... in casuta mea.
Am ramas singur acasa,
peretii goi tremura,
fiorul imi ucide sufletul,
iar... sunetul
imi ineaca ultima gura
de fericire!
De ce?
Prea multa suferinta!
Ploua!
022975
0
cam trista poezia asta a ta , însă îmi place.
bine gândită.Mai ales ploaia și lacrimile.Interesantă idee de a le asocia, de a-le prezenta împreună.
Astfel ,natura participa la durerea ta.
Ne mai citim.
Toate cele bune.
Nancz