Poezie

Blestem

1 min lectură·20 aprilie 2004

Mediu

Þărâna asta care îmi stropește picioarele

Și mă închide în cercul ei vicios,

Sfărâmată din mine, lepădată, murdară,

Îmi zace grea de blesteme la căpătâi.

Îmi alintă spurcată sânii dulci ai sufletului

Și mă înfioară de patima grotească a păcatului

Degradare. De ce să o mai numesc

Când eu nu îmi mai știu de nume ?

Pierdută în lanțurile grele ale iadului,

Desigur că iertarea nu a fost făcută pentru mine...

M-am silit să mă aplec înspre înăuntru

Și, scârbită , m-am retras în afară.

Nu! Stropul de lumină, vădit,

Murise demult, odată cu primele urlete

Ale pasului făcut în grabă întâi.

De ce să mă mint? Ce? Nu o știu?

Soarta mea era ferecată , bătută

Demult , din clipele pe cînd s-a zis:

, iar alor mei le-a plăcut

Mai mult -pesemne- chipul decăzutului.

Și am murit de atunci - Întuneric.

Să-mi sug bubele și să mă prefac vindecată?

Mai bine rămân în patul mizeriei

Și aiurind mă supun descompunerii.

Doar asta este pecetea nașterii mele:

...............Blestem!............

002.383

Dedu Alina. “Blestem.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dedu-alina/poezie/70752/blestem

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.