Poezii

Undeva , la margine de timp, pe ape, Soarele-ascuns ne pune la cale O cursă a morții. Zeii își scaldă privirile negre în cerul curat Nebuni și fericiți ei flutură in fața sorții Potirul cu vin

Þărâna asta care îmi stropește picioarele Și mă închide în cercul ei vicios, Sfărâmată din mine, lepădată, murdară, Îmi zace grea de blesteme la căpătâi. Îmi alintă spurcată sânii dulci ai

Ceață. Și fum Și stropi de ploaie. Ploaie amară de sudoare. Trece trenul. Prin fumul gros Călătorii aleargă Spre nepăsare. În ceața deasă, O mână întinsă Cere îndurare. N-o vede

Nu sunt fărâmă, Sunt strop de neant. Sunt eu decăzută. Visător după un simplu peisaj. Mă încântă lungile Așezări de pânze În conurile de umbră Obosite ale minții. Pustie aștept...

Doamne, dacă păcătosul din mine Te-a trădat și-n acest ceas, Iartă-mă și fă-mă bine! Sau adu-mă în pragul tăcerii Ca să auzi glasul durerii Ce izvorăște din mine! Patima grotească a

Tresar în somn Înseninându-mi gândul Căci zac în umbra ta. Visând mi se-nconvoaie trupul: Tu simți dorința mea. Cu ochii mari,în lacrimi, Privești,apoi suspini. De fruntea mea cea tristă Tu

Învins!...mă simt de cer și oameni și de tine...moarte. Destin năpraznic,în pumnul tău S-a-nchis! Ce stranie cădere! Și vorbele par șoapte, Și timpul îmi șoptește în spate că m-a-nvins, Și

Am călătorit și azi În trenul vieții, La fel ca ieri... La fel ca-n altă zi... A mai trecut un an Din veacul tinereții, Să fim copii Ce greu de-acum va fi!